Aflat la a patra ediţie, Maratonul Moșilor, organizat la Arad, a stat şi de data aceasta sub semnul carității. Pe șosea a fost un singur învingător. În realitate, însă, a câștigat toată lumea. ”Practic, fiecare participant care s-a înscris a trebuit să vină cu o carte pentru copii sau o jucărie, astfel câteva familii din Arad vor fi ajutate”, a declarat pentru Digi24 TimişoaraMădălina Nini, organizator.
Pentru cei care au alergat, misiunea nu a fost deloc uşoară. Costumul, traseul lung de 1500 de metri, temperatura de doar 1 grad de afară şi mai ales ploaia măruntă ce a făcut asfaltul alunecos, toate au pus probleme. ”E foarte dificil pentru că te tai repede, până îţi găseşti ritmul, nu e ca la o cursă de 10.000 sau mai lungă”, spune unul din participanţi. - Incomodează şi costumul, ”categoric!”. ”N-ar fi greu de n-ar fi vârsta! Spondiloza, reumatismul, artroscleroza, toate s-au adunat acuma la 90 de ani. Da, mai pot încă, încă mai pot până şi peste 50 de ani”, spune un alt participant.
Cursa ”a fost un succes, bineînţeles, am avut trei categorii astăzi: am avut cros, am avut ştafetă şi cursa populară, cea a Moş Crăciunilor”, a declarat şi Glad Varga, organizator.
Premiul a fost unul pe măsura efortului depus: după aproximativ cinci minute de alergare, Moşul câştigător a fost recompensat cu 900 de lei.
reporter: Dan Codre operator: Cristian Kovacs editor web: Călin Țenche