Locul în care înveți să bei cumpătat

Data publicării:
drinking

Conceptul de „Better drinking" a ajuns și la Timișoara și devine din ce în ce mai apreciat. Se referă la consumul de alcool, în mod cumpătat, la cultura de consum. In orașul de pe Bega, doi artizani ai băuturilor distilate spun povestea fiecărui cocktail pe care îl servesc celor care le calcă pragul. Clienții lor sunt, de fapt, oaspeți, iar cei interesați primesc oricând sfaturi despre ce și, mai ales, cum să bea. În plus, fiecare pahar are o poveste.

Costin și Lucian sunt doi tineri care au idei îndrăznețe. În urmă cu câțiva ani au ajuns la Timișoara, unde au pus bazele afacerii la care visau: un bar unde să primeze calitatea, si nu cantitatea. 

"Ceea ce lucrăm, să lucrăm cu băuturile distilate să le punem în evidență în cât mai multe feluri și să scoatem în evidență ce au ele mai bun", povestește Costin Bucur - proprietar bar.

Și a prins. Acum, barul condus de cei doi are deja formată o clientelă fidelă. Oamenii vin să afle mai multe despre conceptul de "better drinking" și cultura de consum.

"Dacă este profitabil? Da, noi am deschis de trei luni de zile, ne ținem de concept, oamenii reacționează foarte bine pentru că ușor ușor nu avem cum să livrăm totul o dată tocmai asta ne interesează, să creștem organic, să nu creștem forțat, iar oaspeții noștri care vin aici să înțeleagă lucrurile exact așa cum trebuie fiindcă dacă începeam de la un nivel mult mai sus nu mai avem cum să ne folosim de better drinking că nu mai livram cultură de consum și atunci livram foarte mult cantitativ", continuă Costin.

Fiecare băutură din meniu are o poveste și nimic nu se servește... la întâmplare. Tocmai asta îi atrage pe oameni: istoria paharului din fața lor. Băutura din imagini, de exemplu, a fost creată în 1919, în Florența.

„Un conte proaspăt întors din America a cărui băutură preferată era Americano între timp a descoperit gin-ul în călătoria sa în State și a ajuns la un barman pe care l-a rugat să îi înlocuiască apa minerală din clasicul Americano cu gin. La cererea sa, barmanul a adăugat gin-ul și a și denumit băutura după dânsul și astăzi avem o băutură clasică numită Negroni, care întâmplător, anul acesta împlinește 100 de ani", explică Timeea Țivrea - barman.

"Iar cum în bar unul dintre cele mai impotrante ingrediente este apa, fie că este solidă sau lichidă oaspeții sunt serviți cu cuburi de gheață făcute din apă pură", Mihai Vălușescu, jurnalist Digi24 Timișoara. 

"Mereu unde mergi, dorești să știi ce bei și să bei cât mai bine. Chiar de asta, oamenii întreabă, vrem să învățăm", încheie Costin Bucur.

Periodic, în barul din Timișoara se organizează prezentari ale băuturilor emblematice, care au făcut istorie în toată lumea. Și de fiecare dată, localul este plin de oameni interesați de ce beau.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri