La Timișoara, sania Moşului e trasă de... cai-putere

Data publicării:
sania mosului prima

Roşie şi plină de luminiţe, sania pe patru roţi întoarce toate privirile pe stradă. Pare că e pregătită cu tot ce trebuie, să îl ia pe Moş Crăciun de la mii de kilometri, şi să îl transporte în casele copiilor. Caii-putere au luat locul renilor aşa că drumul va fi unul mai simplu: ”Sania e fixată foarte bine, pentru siguranță, ca să ajungem până la Moșu', că este departe până acolo. Ştiţi cum e, ne mai bucurăm şi noi”, ”Uitați aici, avem si astea, le ducem la Moșu'. Barba, peruca. Vrei o probă, Moșu'?”

Toată lumea observă maşina desprinsă parcă dintr-un film de Crăciun: ”Toată lumea se bucură, toată lumea e veselă, cel putin să ne înveselim în suflet”.

Acesta a fost de fapt şi scopul, spun proprietarii: să aducă zâmbete pe feţele tuturor, în preajma sărbătorilor de iarnă. Cel care a împodobit maşina este student la Politehnică, aşadar ideea de a o ilumina a fost o punere în practică a celor învaţate la şcoală. Parinţii au îmbrăţişat ideea şi astfel a apărut sania pe patru roţi: ”Deci avem aici, in deplină siguranţă, un amplificator de la 12 volţi la 220. Şi în momentul când oprim, decuplăm”, ”Și el e o fire veselă şi copilărească şi tare mult îi place să se dăruiasca copiilor. Și numai pentru asta a vrut, să se bucure copiii”.

Şi pentru câţiva copii cuminţi, din Arad şi Timişoara, anul acesta, Moş Crăciun va sosi chiar cu această sanie şi are de gând ca, în seara zilei de 24 decembrie, să împartă daruri micuţilor pe care îi întâlneşte pe stradă.

reporter: Adina Iriza
operator: Viorel Jiva
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri