La aproape 100 de ani, este pe punctul de a redobândi un teren, confiscat de autoritățile comuniste. A luptat, pentru asta, două decenii!

Data publicării:
veteran

În comparație cu anii petrecuți pe frontul celui de-al doilea Război Mondial, cele două decenii de lupte pentru 200 de metri pătrați, într-o zonă centrală a Timişoarei, pot părea floare la ureche. Totuși, un labirint birocratic l-a împiedicat pe Ioan Bocșa să ajungă la pământul pe care autorităţile comuniste i l-au confiscat. A apelat la toate instituțiile competente, a adus toate actele solicitate - de fiecare dată, altele - iar, în cele din urmă, a reuşit să demonstreze că terenul e al lui.

”Nu i-am jignit cu nimica, n-am făcut nimic. Am avut o activitate cât se poate de rodnică. Am trecut prin multe greutăți, până și la război am făcut patru ani de zile pe fronturi. Decorat cu Coroana României, cu Steaua României”, ne povestește Ioan Bocșa, proprietarul terenului.

Luminița Frențiu, fiica domnului Bocșa, spune că nu înțelege de ce autorităţile s-au încăpăţânat să recunoască dreptul de proprietate al tatălui său: ”De multe ori am fost în pragul abandonului și am zis "renunțăm". Calea juridică nu ni s-a părut cea mai corectă. Noi am avut foarte multă încredere în instituțiile statului după Revoluție. Am zis că lucrurile se vor rezolva pe calea dreaptă, motiv pentru care așa am și urmat: calea dreaptă”.

Înainte să-i fie luat terenul, domnul Bocșa a avut o casă și o grădină în locul respectiv. Cu timpul, pe pământul său s-au ridicat garaje și un bloc cu patru etaje. Acum, după 20 de ani, lucrurile încep să se mişte. ”Intrând odată pe un făgaș normal, a fost soluționat și, în aproximativ 20 de minute, omul a intrat în posesia tuturor actelor care duc la CF, pentru intabularea dreptului de prorietate”, ne anunță Traian Stoia, viceprimarul Timișoarei.

Acum, Ioan Bocșa speră să poată valorifica terenul, dacă nu mai poate construi nimic pe el. Ar fi o recompensă pentru cele două decenii de lupte cu sistemul.

reporter: Ioana Sapianu
operator: Viorel Jiva
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...