Investiţie cu miros de inutilitate

Data publicării:
miros conti

Instalaţia care ar fi trebuit să diminueze disconfortul olfactiv pare ineficientă. Locuitorii din oraş, atât din apropierea fabricii, dar şi chiar de la 2 kilometri distanţă, susțin că mirosul greu persistă şi acum. De 15 ani, de când compania care produce anvelope a sosit la Timişoara, oamenii se plâng că trăiesc într-un miros greu de suportat. După mai multe proteste îndreptate împotriva fabricii, aceasta a decis să investească 10,5 milioane de euro într-un sistem de filtre care să elimine disconfortul olfactiv.

Practic, pentru cei aproape 1000 de oameni care locuiesc în zona din imediata vecinătate a fabricii explicațiile oficialilor companiei nu au nicio valoare.

Dimineaţa când deschidem geamurile, vine un fum de imediat trebuie să închidem înapoi. E foarte toxic. [Când dau drumul?] Cam în weekend. Şi cum ne plimbăm cu copiii nu poţi să respiri”, spune un timișorean.

„E greu deoarece nu numai mirosul olfactiv ne atacă puternic. E vorba şi de geamuri. Când le ştergem îs negre. [Când se simte cel mai tare?] Cel mai tare se simte între 1 şi 3 noaptea. Degeaba spun ei că filtrele astea...în care au investit, nu prea se vede”, admite un alt locuitor din zonă.

Potrivit conducerii companiei, mirosul nu se propagă mai departe de 700 de metri în jurul fabricii și s-a redus cu 80 de procente

„Estimările noastre spun că îmbunătăţirea este atât la nivelul intensităţii cât şi la distanţă. După cum aţi văzut, încă la 700 de metri mai sunt situaţii când se percepe. Exact ce spun măsurărirle noastre, areal ce ţine şi de direcşia vântului. Dar îmbunătăţirea este remarcabilă”, explică Sorin Samonid, directorul companiei de anvelope.

Nu același lucru spun și locuitorilor cartierului Lipovei, aflat la aproximativ 2 kilometri distanţă de fabrică. Oamenii susțin că nici acum nu au scăpat de mirosul deranjant

„Sigur că se mai simte. [Când aţi simţit ultima dată?] În fiecare zi. Am impresia că noaptea fac ceva, dau drumul la gaze sau ce operaţiune fac ei. Noaptea. Că eu mă plimb cu căţelul şi simt”, adaugă un localnic.

„Cam 2 kilometri. [Şi totuşi se simte şi la distanţa asta?] Da. Nu tot timpul, dar se simte”, povestește un alt timișorean.

Investiţiile companiei vin după un şir de proteste ale timişorenilor care au cerut să respire aer curat în oraş.

„Nu putem şti ce iese pe coşul de fum în acea fabrică. Trebuie analiză, astea costă, şi presiune pe legislativ”, precizează Florin Arhire, activist de mediu.

În lipsa unei legislaţii care să reglementeze disconfortul sau poluarea olfactivă, autorităţile sunt cu mâinile legate.

„Cunoaşteam problema, de ani de zile ne confruntăm cu ea. S-a încercat eliminarea mirosului prin investiţiile făcute de societate, dar, din păcate, încă se simte. Legislaţia românească nu are un standard sau un act normativ care să permită să se încadreze într-o limită de miros”, precizează Mariana Lorinczi, comisarul şef al Gărzii de Mediu Timiş.

Nici autorităţile locale nu pot interveni, deşi cunosc situaţia. Primarul spune că s-a greşit atunci când i s-a permis companei să îşi deschidă fabrica atât de aproape de oraş.

„Dacă nu-şi aduc parametri de mediu mai jos, încât poluarea să nu deranjeze timişorenii, voi pune toată presiunea pentru a pleca. Nu am cum să mut firma din oraş. Firma Continental s-a instalat aici cu toate aprobările legale”, susține Nicolae Robu, primarul Timișoarei. 

Compania producătoare de anvelope este cea mai mare din vestul ţării din domeniul automotive şi un lider la nivel mondial. Divizia de anvelope a înregistrat anul trecut un profit de 10 miliarde de euro, astfel că investiţia în sistemul de filtrare a mirosului este de 0,1%.

Reporter: Caterina Ledrer

Operator: Adrian Ionescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri