Și până să ne asemănăm cu Emiratele Arabe, avem mai multe șanse să-i copiem pe italienii din Veneția. În vară, timișorenii vor avea transport în comun pe Canalul Bega, cu ajutorul unor vaporetto, susține Nicolae Robu. Cele șapte ambarcațiuni vor costa în jur de un milion de euro.
”În a doua jumătate a anului 2015 ne vom plimba cu vaporetto, pentru că deja e în derulare lictația, săptămâna viitoare, în 12 ianuarie se deschid ofertele”, spune Nicolae Robu, primarul Timișoarei.
Aceasta este promisiunea primarului Timișoarei, Nicolae Robu, pentru locuitorii orașului. Dacă nu apar contestații după licitație, odată semnat contractul cu firma câștigătoare, ambarcațiunile ar trebui lansate la apă în aproximativ patru luni.
Traseul pe care timișorenii se vor putea plimba cu vaporetto pe canalul Bega se întinde pe aproape 7 km și va cuprinde nouă stații. Autoritățile susțin că transportul în comun pe apă este mai economic din punct de vedere al întreținerii și a combustibilului, motiv pentru care biletul de călătorie nu va fi foarte scump.
Timișorenii se declară încântați de posibilitatea de a avea transport în comun pe apă: ”Cred că e un pas înainte pentru Timișoara. Chiar ar fi frumos să avem transport în comun pe Bega”, ”Va fi mai ușor. Se va avita aglomerația din oraș”, ”Ne-am bucura dacă ar fi”.
Întors cu forțe proaspete din vacanță, Nicolae Robu mai are planuri importante cu Timișoara. Vrea să amenajeze în orașul de pe Bega o grădină botanică de talia celei pe care a văzut-o, de Revelion, în Dubai. Miracle Garden cuprinde peste 45 de milioane de flori aranjate într-un design deosebit. Deși nu se știe deocamdată locația din Timișoara care ar putea fi împodobită cu flori, o variantă ar fi Parcul Rozelor. La stadiul în care se află acum ar trebui să sufere, în schimb, modificări considerabile, pentru a se asemăna cel puțin cu grădina din Dubai.
”Am văzut recent ce s-a putut face în Dubai, nu? Se poate face orice cu tehnica actuală. Se face un hotel în totalitate subacvatic. Nu trebuie să fim complexați și nici inhibați”, ne-a declarat Nicolae Robu.
Edilul Timișoarei a lansat și zvonul construirii unei linii de metrou ce ar urma să traverseze Timișoara și care ar transforma Capitala Banatului în cel de-al doilea oraș din România ce dispune de transport în comun subteran. Și acest proiect este doar la stadiul de idee. ”Este un proiect major care trebuie avut în vedere și care trebuie făcut cât mai grabnic. Dacă se va face în următorii doi, trei, cinci ani, ar fi extraordinar, dar poate se va face chiar mai târziu. De făcut tot trebuie făcut, noi pregătim terenul, nu neaparat îl va face primarul Robu”, precizează edilul.
Reporter: Raluca Popa
Operator: Dan Șoșdean
Editor web: Călin Țenche