Gaz din... porumb, coji de banane și cartofi

Data publicării:
biogaz prima


”În stânga avem un exemplu de boabe de porumb, în dreapta avem partea de legumicol, fructe și legume. Ambele pot fi folosite în obținerea biogazului. Pe scurt, se introduc în amestec în acest vas de alimentare”.

Legumele și fructele sunt apoi mărunțite și împinse cu ajutorul unei pompe în două reactoare. Păstrate la aproximativ 35-38 de grade Celsius, întră în fermentație și produc gaz. Adrian Cioablă a studiat mai bine de cinci ani procesul, iar acum e gata să producă biogaz în cantități industriale.

”După circa două săptămâni începem să avem gaz metan cu un procent de metan de 70-75%. Îți micșorezi factura la energie. Provenind din resurse regenerabile este mult mai ieftin sau dacă e produs de tine e chiar gratis”, precizează Adrian Cioablă, asistent universitar la Universitatea Politehnică Timișoara.

Din 75 de kilograme de porumb, de exemplu, aparatul creat de inginerul din Timișoara scoate 30 de metri cubi de gaz. Aşa că cei de la Politehnica din Timișoara se gândesc acum să producă în cantități mai mari.

”Poate să fie dezvoltat și ca business. Poate să aibă aplicații atât în partea casnică, să furnizăm gaz către populație cât și pentru companii, pentru firme, pentru producție în masă”, afirmă Iris Mihai, reprezentant al Universităţii Politehnice Timișoara.

Șoferii din Timișoara sunt gata să treacă pe gazul obținut din coji de banane, cartofi stricaţi sau porumb:
”În primul rând nu poluăm mediul și dacă mașinile merg ok e numai bine”,
”Da, dacă este mai convenabil, sigur că da și dacă este nepoluant. Dacă se produce din porumb cred că este ok”,
”Din porumb se poate face gaz pentru mașină, biogaz? Poate să fie interesant. De ce ? Păi se pot schimba foarte multe”.

În această săptămână, în Marea Britanie, a fost lansat un autobuz care funcționează pe biogaz. Compusul chimic este rentabil doar dacă e produs în cantități industriale.

Reporter: Vlad Ungar
Operator: Viorel Jiva
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri