ACS Poli reușise de mai puțin de zece minute să egaleze situația pe tabelă, când portarul de 21 de ani al bănățenilor a comis cea mai mare greșeală a începutului de sezon în prima ligă: a scăpat printre picioare șutul slab al lui Boldrin.
„Îmi pare rău că am pierdut acest joc. L-am pierdut din vina mea. Îmi asum acel gol. A fost o fază... nu pot să îmi explic cum am luat acel gol. Nu are nimeni nicio vină. Nici antrenorul, nici echipa… singura vină e a mea, pentru că la gol s-a rupt tot”, recunoaște Eduard Pap.
„Din păcate, Edi a greșit, dar e un portar tânăr. Important pentru el e să fie bărbat, are tot viitorul în față. Îi va fi greu acum pentru că asemenea gafe îl vor urmări o perioadă”, spune Dan Alexa, antrenorul celor de la ACS Poli Timișoara.
„Este un jucător tânăr și este greu pentru el. Sunt momente pe care ar trebui să le gestioneze singur, iar noi cei de lângă să reușim să îl încurajăm”, spune Ianis Zicu, de la ACS Poli Timișoara.
Eduard Pap a fost titularizat din etapa a treia, după ce evoluțiile din primele două jocuri ale lui Sacha Kirchstein nu au fost convingătoare. Jucătorul de doar 21 de ani a greșit și la golul victoriei lui Dinamo, din runda precedentă.