Spargerea a fost dată în urmă cu câteva zile, în toiul nopţii. Suspecţii au acţionat timp de două ore în magazin, iar camerele video le-au surprins toate mişcările. Aceştia au forţat o fereastră şi au pătruns într-o încăpere în care se aflau bani. Au luat şi câteva pachete de ţigări, apoi au sărit gardul şi s-au făcut nevăzuţi.
Poliţiştii i-au prins însă la scurt timp după spargere, iar acum fac cercetări sub aspectul infracţiunii de furt calificat. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă între 3 şi 10 ani de închisoare.