Flavius Biea, pe urmele lui Lucian Bute

Data publicării:
biea1

Așa arată doar o bucată din unul dintre ultimele antrenamente în țară ale lui Flavius Biea. Cu nouă victorii din tot atâtea meciuri disputate în ringul profesioniştilor, fostul campion mondial şi european de cadeţi s-a pregătit intens în aceste zile la sala CS Banatul, avându-i aproape pe antrenorii Gheorghe Biea şi Ştefan Mercea. Biea va lua calea Canadei, unde se va stabili și își va pregăti atent pașii spre un titlu mondial.

„Mă duc acolo cu gândul să fac performanță, setat pe asta și sper că voi și reuși. Mă voi stabili acolo pentru următoarea perioadă și vom vedea după aceea ce se va întâmpla. Depinde de evoluția mea ca boxer”, povesteşte Biea.

Sprijinit, anul trecut de Lucian Bute, Jo Jo Dan şi Bogdan Dinu, Flavius Biea s-a apropiat de cei trei boxeri români şi de managerul Cristi Gănescu și e gata deja de cel de-al zecelea meci la profesioniști. Pe 12 martie, la Montreal, împotriva mexicanului Ulises Jimenez, de 32 de ani.

„Voi avea un adversar dificil, spun eu, cu multă experiență. A boxat în trecut cu doi români – Jojo Dan, care a boxat și la titlul mondial și Puiu Victor, de la Cluj, în Canada. Niciunul din cei doi nu l-au făcut KO însă, deși au câștigat. Sper să fiu eu, al treilea român, cel care îl va face KO”, mai spune pugilistul originar din Arad.

Pugilistul de 26 de ani va avea parte de o perioadă în care va urca în ring de mai multe ori, totul pentru a ajunge cât mai repede în postura de challenger pentru centura mondială.

„Acolo se poate ajunge repede la titlul mondial, dacă voi face 10 meciuri, poate nici atâtea. Totul depinde de mine, dacă eu sunt sănătos și în putere, sigur în 2-3 ani voi boxa la titlul mondial", adaugă Flavius Biea.

„Flavius are o voință enormă, are niște calități pe măsură... ambiție, mentalitate de învingător, vrea să fie mereu primul. Îl văd campion mondial, numai sănătos să fie!", a completat şi Gheorghe Biea, unchiul lui Flavius, antrenor la CS Banatul Timişoara.

Flavius Biea a trecut la profesionism în urmă cu trei ani, disputând în total 9 partide, toate câștigate. Patru dintre victorii au fost obținute înainte de limită.

Reporter: Claudiu Sav

Operator: Andrei Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Pensie cu 400 lei mai mare în aprilie. În ce zile se face viramentul banilor în contul pensionarilor
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...