Evazionişti cu rude la Finanţe

Data publicării:
evazionisti rude

Însoțiți de trupele speciale, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au descins la sediile unor firme din Mehedinți, Dolj, Alba și Timișoara, dar şi la domiciliile mai multor contabili.  

„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. Până în momentul de față, s-a stabilit că valoarea prejudiciului este de 1 milion de euro”, susține Mihaela Pop, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Firmele au reușit să prejudicieze statul prin facturi fiscale pe care le-au emis fără acoperire, umflând astfel cheltuielile. Ca totul să meargă ca pe roate, anchetatorii spun că documentele falsificate au trecut prin mâna contabililor. În vizorul oamenilor legii a intrat și Camelia Vela, fiica lui Vasile Hurduzeu, șeful inspecției fiscale Timiș, care e contabilă la una din firme.

„Contabila firmei suspectate de evaziune fiscală are rude de gradul întâi la finanțele din Timiș. Reprezentanții instiuției susțin, însă, că angajații instituției nu sunt implicați în niciun fel în falsificarea documentelor” - Vlad Ungar, reporter Digi24 Timișoara.

Vasile Hurduzeu nu înțelege cum fiica sa a prejudiciat în perioada 2012 – 2015 tocmai instituția în care el ocupă  funcție de conducere, şi că a fost surprinsă atunci cânt oamenii legii i-au bătut la uşă.

„E clar că nu se aștepta, na... Este problema personală a ei și asta e. Ce pot să spun eu mai mult?

[Dumneavoastră lucrați, totuși, la finanțe?] Păi, na, și dacă lucrez la finanțe...? [Și fiica dumneavoastră e contabil la o firmă suspectă de evaziune fiscală].Nu e stabilit nimic, deocamdată. Nu știu", a spus, prin telefon, Vasile Hurduzeu, șef  adjunct inspecție fiscală din Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș.

„Tatăl contabilei anchetate de evaziune fiscală lucrează la finanțele din Timiș din anul 1999. A fost consilier superior la început, pentru ca din 2012 să devină  șef de serviciu. În anul 2013 avea să ocupe funcția pe care o deține și astăzi, cea de șef al inspecției fiscale. Anul trecut a avut venituri totale de peste 50 de mii de lei", Vlad Ungar - reporter Digi 24 Timișoara.

Trei persoane din Strehaia și patru din Sighișoara au fost aduse deja la Timișoara și sunt audiate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Reporter: Vlad Ungar

Operatori: Dan Șoșdean și Mihai Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...