Drumul național 7, în zona Deva, plin de gropi

Data publicării:
dn7

Zeci de gropi adânci au împânzit drumul naţional 7, între Simeria şi Mintia, in judetul Hunedoara. Şoferii nu doar că ajung des cu maşinile în service, dar îşi şi riscă viaţa în încercarea de a le evita. Deși șoseaua nu a fost acoperită cu zăpadă în ultima perioadă și nici drumarii nu au fost nevoiți să intervină cu material antiderapant, carosabilul e presărat de gropi. Reprezentanții companiei naționale de administrare a drumurilor spun că problemele apar mereu din cauza fenomenului îngheț-dezgheț și a lipsei unor lucrări ample de refacere a infrastructurii.

Pe o distanță de peste 5 km, pe toate cele 4 benzi, șoseaua este împânzită de gropi.

"Așa arată gropile apărute pe drumul național 7. Aceasta este una semnalizată și de utilizatorii waze. Nu este foarte mare în diametru, dar este adâncă de aproximativ 10 centimetri" - Andrada Velciov, reporter Digi24 Timişoara.

"Nu s-au făcut de ani de zile, tot așa sunt, în fiecare an! Periculoase? Normal. Păi din cauza asta sunt atâttea accidente, nu?!"

"Asta nu știm dacă o să fie plombate sau nu, dar cert este că așa arată țara noastră", spun şoferii.

Sunt porțiuni de drum aflate în administrarea Primăriei Deva, dar sunt și tronsoane care aparțin Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Potrivit specialiștilor, de vină pentru craterele din asfalt sunt perioadele de îngheț-dezgheț. Partea proastă este că în această perioadă nu se pot face decât plombări.

"După ce va trece perioada de iarnă și va începe sezonul cald și vremea va permite, vom trece la fezări și așternere de covor asflatic. Ciclurile de îngheț dezgheț fac să se infiltreze apa în microfisurile din asfalt, apa își mărește dimensiunile în momentul în care îngheață, sparge, desface, practic exfoliează asfaltul, roțile mașinilor, în special de mare tonaj care trec peste aceste suprafețe care au început să se desprindă", explică Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.

DN7 este unul dintre cele mai tranzitate drumuri naționale din România. Pe tronsonul care trece prin județul Hunedoara circulă zilnic peste 30 de mii de mașini.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...