Deva, posibil viitor centru universitar

Data publicării:
deva universitate

Planurile sunt însă cu bătaie lungă. Universitatea are nevoie, mai întâi de acreditarea Ministerului Educației, după care trebuie alese domeniile în care adolescenții ar dori să se perfecționeze la Deva, si nu într-un centru universitar din ţară sau chiar în străinătate. 

Potrivit autorităților locale, colaboarea academică dintre universitatea italiană și Deva are două direcții strategice. Prima dintre ele constă în dezvoltarea învățământului superior în așa fel încât tinerii din zonă să nu mai migreze spre universități din alte orașe sau chiar din alte țări. Iar cea de-a doua se referă la dezvoltarea unui campus universitar în care să se specializeze și tineri din Italia. 

„Am întrebat de ce ar veni un italian să studieze în România? Simplu. Este mult mai ieftin să studieze în România. Principalul scop acesta este, costurile sunt mult mai mici în România decât în Italia”, susține Radu Dragomir, consilier al primarului din Deva.

La rândul lor, italienii spun că doresc să deschidă la Deva o facultate care să răspundă nevoilor de pe piața muncii.

„Vom crea cursuri profesionale ținând cont exact de specificul care este aici, în zonă, și nu numai. Vom crea și o oportunitate de schimb cultural și o oportunitate de locuri de muncă nu numai în România, ci și în Italia”, spune Giuseppe Arnone, profesor Universitatea Unicusano Italia.

 Colaborarea inițiată acum nu va putea fi concretizată decât, în cel mai optimist scenariu, la începutul anului universitar viitor. 

„Colaboarea academică pare a fi un proiect pe termen lung. Doar procedura de acreditare la Ministerul Educației durează cel puțin 6 luni, după care, la nivel local, vor trebui aflate specializările care i-ar putea interesa pe absolvenții de liceu din Deva" - Andrada Velciov, corespondent Digi24 Hunedoara.

„Vom face o analiză la nivel de piață efectiv, să vedem mediul de afaceri ce tip de specializări va cere în viitoarele investiții pe care le va derula pe teritoriul Devei și în zona adiacentă”, adaugă Radu Dragomir.

Liceenii din Deva par a fi încântați de posibilitatea de a urma cursurile unei facultăți cât mai aproape de casă:

„O idee bună, pentru studenți, e mai aproape și mai ușor, nu trebuie să meargă în alte orașe sau în alte țări”.

„Mi se pare o idee bună și pentru noi cei de aici, pentru că eu, de exemplu, dacă vreau să îmi continui studiile, mie mi-ar plăcea să continui aici în oraș decât să mă transfer”.

Reprezentantii Universității din Italia spun că prin aceste colaborări academice pot accesa și fonduri europene care să susțină proiectele dintre cele două țări. De asemenea, italienii intenționează să deschidă în România și o facultate de medicină, în colaboare cu cea existentă deja la Târgu Mureș.

Reporter: Andrada Velciov

Operator: Tiberiu Mariș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Final de drum pentru Ion Iliescu! Anunţul a venit când nimeni nu se aştepta, situaţie critică pentru fostul...
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Distracție în paradisul din Maldive cu doar 30 de euro. Un vlogger ne arată ce nu vor agențiile de turism să...
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”