Călătoria spre gustul de acasă începe de la maiaua străbunicilor. Odată ajunsă la maturitate maiaua, se adaugă făina şi apa şi se amestecă totul, cu încredere, urmând o tehnică ce se învaţă uşor.
Zeci de mâini ai căror stăpâni încep să fie cuprinşi de pasiunea pâinii de casă frământă aluatul preţ de câteva minute. Lucrează aproape sincronizate şi se opresc la un semn, pentru că aluatul trebuie lăsat să se odihnească 30 de minute.
Totul se lasă apoi la dospit, timp de două ore şi jumătate. Operaţiunea se face de două ori, din 50 în 50 de minute. Întregul proces pare lung, însă conţine mulţi timpi morţi, care pot fi folosiţi eficient pentru alte activităţi.
În pasul următor, aluatul se răstoarnă pe o suprafaţă cu făină şi începe să primească o formă.Totul se mai lasă la dospit, pentru ca apoi să fie pregătit cuptorul.
Întocmai ca în vremurile de demult, în cuptor se pune o piatră care păstrează căldura. Acum, tot ce mai au de făcut brutarii e să aştepte.
Frumoasă, rumenită, pâinea cu maia se mănâncă rece. Pentru că aşa, gustul adevărat, de acasă, se simte cel mai bine.