După trei egaluri consecutive, timişorenii forţează un succes care să le mărească avansul în fruntea clasamentului. Înaintea meciului direct, ACS Poli şi Metalul Reşiţa sunt despărţite de patru puncte. Alexa nu se va putea baza pe doi dintre mijlocaşii centrali - Poparadu, care e suspendat, şi Lazăr, în continuare accidentat. În schimb, va reveni Ovidiu Petre.
Derby-ul Banatului se joacă sâmbătă, de la ora 11, pe stadionul ”Dan Păltinişanu”. În tur, Reşiţa s-a impus cu 2-0.