De pe șantier, în expoziție. Peste 400 de vestigii arheologice, prezentate publicului, la Timișoara

Data publicării:
vestigii 1

La Timişoara, săpăturile făcute în Piața Libertății, Piața Unirii și Piața Sfântul Gheorghe au scos la lumini adevărate comori. Zeci de vestigii au fost scoase de arheologi din această zonă a Pieţei Unirii. Aici au fost descoperite vase ceramice care datează din perioada ocupaţiei otomane. Aici a fost descoperit unul dintre zecile de schelete umane. Osemintele s-au păstrat într-o stare foarte bună chiar şi după 400 de ani datorită solului.

Sutele de dovezi istorice au fost scoase la lumină şi expuse într-una dintre cele mai mari expoziţii din Timişoara. ”Este un vas fragmentat, din păcate, pe care, în turcă osmană spune că înțeleptul își știe limitele, limitele gândirii”.

Sunt fragmente din istorie ce datează din perioada anilor 1700, din vremea otomanilor, pe care arheologii le expun în cea mai vastă expoziție din Banat ce cuprinde peste 400 de vestigii. Piese de o valoare inestimabilă, spun specialiștii.

”Între muzeele din țară există puține care se pot lăuda cu o astfel de colecție. Toate acestea întregesc acea imagine asupra acestei perioade otomane pe care și eu am învățat-o la școală ca o perioadă deosebit de întunecată și sângeroasă”, ne-a declarat Florin Drașovean, arheolog.

Iar poveștile celor care au trăit cu secole în urmă pe aceste meleaguri au însemnat pentru curioșii veniți să le vadă pentru prima dată, o adevărată lecție de istorie: ”Se știa foarte puțin exact despre perioada de 164 de ani ani și iată că în doar în câteva luni, un an de zile, s-a scos la lumină cea mai interesantă perioadă”, ”Piesele care le-au scos cu migală din străfundurile nămolului timișorean, să zic așa, trebuie să ajungă la public, pentru că arheologia se adresează publicului și ele au ajuns”, ”Și copiii trebuie să știe de unde provin și ce trebuie dus mai departe ca și tradiție”.

Acum, reprezentanții muzeului speră ca de azi înainte numărul vizitatorilor să crească odată expunerea acestor mici, dar valoroase comori. ”Este o expoziție foarte importantă, este rodul muncii arheologilor. Cu siguranță putem rivaliza cu orice muzeu din țară chiar și din străinătate”, precizează Claudiu Ilaș, directorul Muzeul Banatului.

Restaurarea artefactelor a costat Primăria Timişoara aproximativ 5.500 de lei. Expoziția urmează să fie completată pe viitor cu alte 700 de vestigii care sunt în curs de restaurare. Şi pentru că numărul descoperirilor bate recorduri, o parte din acestea vor rămâne chiar pe șantiere.

Reporter: Corina Sfia
Operator: Dan Şoşdean
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri