Cum arată acum zona centrală a Timișoarei, după deschiderea șantierului

Data publicării:
santier prima

Trecerea prin Piaţa Libertăţii se poate face pe un trotuar de aproximativ un metru şi jumătate, în zona Casei Armatei: acolo, muncitorii au improvizat şi au pus plăci din lemn pentru ca pietonii să poată traversa. Cei care trec pe acolo spun că ar putea fi periculos: ”Nu sunt de acord pentru că se balansează, dacă vine unul mai greu ca mine, cred că o să aibă probleme toată viaţa îşi rupe piciorul la cât de adânc e acolo”.

Santier Piata Libertatii 01
Santier Piata Libertatii 01


O parte dintre oameni susţin că imaginea pe care o dau oraşului lucrările în această perioadă este dezolantă. Asta, cu atât mai mult că acesta ar fi trebuit să aibă o altă faţă, în condiţiile în care mai sunt câteva zile până la sărbătorile de iarnă: ”Acum e dezolant, (...) dar probabil că o să se se rezolve, trebuie să fim optimişti”, ”În preajma sărbătorilor, să vezi oraşul dărâmat. Nu e loc de trecut, clar că nu, dar de obicei, ocolesc”.

Santier Piata Libertatii 01
Santier Piata Libertatii 01


Şi în Piaţa Sfântul Gheorghe din Timişoara s-a transformat în şantier şi se lucrează de zor. În vreme ce muncitorii lucrează, oamenii sunt nevoiţi să traverseze, în anumite porțiuni, printre muncitori: ”Greu şi mai ales dacă nu ai picioare bune, atunci e destul de greu să sari peste gropi şi şanturi. Nici aşa trotuarele nu au fost aşa de strălucite. Acum se şi lucrează”.

Iar unii dintre timişoreni susţin că lucrarea nu a fost gândită cum trebuie: ”Înainte de toate să te gândeşti ce se întâmplă dacă faci asta, ca să rezolvi treburile din zonă, atât trecerea pietonală, cât şi cu maşinile şi aşa mai departe, fară cap s-a început o treabă, care va ţine doi ani”.

Lucrările de modernizare se vor finaliza în luna iulie a anului 2015.

Reporter: Marcela Sferlea
Operator: Adrian Hrişcu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...