Concert în peştera de la Românești

Data publicării:
concert pestera

Peştera de la Româneşti a fost neîncăpătoare duminică. Peste 2.000 de persoane au străbătut poteca prin pădure ca să ajungă la concert. Iar anul acesta spectatorii au fost angrenaţi în reprezentanţie:

„A 31-a oară vin aici. Normal că m-am simţit bine”

„O fost un concert extraordinar de frumos.

[Aţi mai fost?]

Da. Noi suntem grupul din Ungaria. Şi venim deja frecvent deja de patru ori"

Orchestra Filarmonicii Banatul a fost condusă de un bănăţean, dar care dirijează o orchestră din Spania.

[Aţi mai avut ocazia să dirijaţi o orchestră într-o peşteră?]

„Nu, niciodată. Şi chiar vreau să mulţumesc Filarmonicii pentru ocazia oferită", a spus Mihnea Ignat, dirijorul invitat.

Peştera de la Româneşti găzduieşte concerte simfonice din anul 1984.

„Este un succes pentru că aţi văzut bucuria publicului şi noi alegem programul pe gustul lor. În fiecare an se cântă Mozzart în peșteră, dar şi Radetzky şi Strauss”, explică Ioan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul.

Intrarea la concert a fost gratuită. Singurul impediment a fost legat de dimensiunile... sălii de concert. Pentru că spaţiul a fost limitat, nu toată lumea a reuşit să intre în peşteră.

Reporter: Caterina Ledrer

Operator: Dan Petcu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri