Colectarea selectivă a deșeurilor: cantitățile scad, Retim încearcă să-i educe pe timișoreni

Data publicării:
gunoi 2



”Deşeurile pe care le selectăm vor fi reciclate şi vor deveni produse noi, economisind materii prime. Astfel, reducem volumul de deşeuri la deponeu, garantând un viitor mai bun urmaşilor noştri, și respectăm mediul înconjurător”, susțin cei de la Retim Ecologic Service SA.

Dacă în 2010 au fost colectate peste 12.000 tone de deşeuri reciclabile, în 2012 cantitatea a scăzut la puţin peste 11.000 tone, dintre care numai 2.400 de tone au putut fi reciclate! Reprezentanţii societăţii au început o campanie prin intermediul căreia timişorenii vor primi acasă pliante cu informații despre importanţa colectării selective. Primii timişoreni informaţi vor fi cei de pe străzile Circumvalaţiunii, Bogdăneştilor, Dunărea şi Nera.

 

Totodată, asociaţiile de proprietari vor primi un ghid care conţine informaţii despre ce trebuie să conţină fiecare container de deșeuri, în funcţie de culoarea pe care o are.

De pildă, sticla se aruncă în clopotul verde. Ce se aruncă? Sticle, pahare, borcane, vase de sticlă, carafe. Ce nu se aruncă? farfurii și cești de ceramică, becuri cu incandescență sau cu consum redus de energie, tuburi cu neon, oglinzi, pungi de plastic.

Plasticul se aruncă în pubela galbenă / sacul galben. Ce se aruncă? PET-uri aplatizate, pungi și ambalaje din plastic, flacoane pentru produsele cosmetice, de curățenie, tuburile de pastă de dinți sau cele alimentare goale, tăvițe pentru alimente din plastic sau polistiren, folii de ambalat. Nu se aruncă? Jucării, papuci din plastic, covorașe, obiecte de mobilier sau alte obiecte din plastic, DVD-uri, CD-uri, casete audio și video, fotografii și filme foto, pixuri, umbrele, echipamente electrocasnice și electronice, vase din plastic rezistent, reutilizabile.

Aluminiul, oțelul și tabla zincată, în pubela galbenă / sacul galben. Ce se aruncă? Aluminiu, doze pentru băuturi și lichide, folii de aluminiu, tuburi de spray, tăvițe și recipiente pentru conservarea și congelarea alimentelor, conserve și tuburi pentru alimente, tetrapak. Ce nu se aruncă? Sprayuri periculoase, toxice, inflamabile sau corozive, becuri.

Hârtia și cartonul se aruncă în clopotul albastru / pubela galbenă. Ce se aruncă? Ambalaje de carton, cutiile din carton pentru pizza fără resturi de mâncare, ziare, reviste și caiete (fără părțile adezive, din metal sau plastic), pungi de hârtie, tăvițe și cutii din carton pentru alimente. Ce nu se aruncă? Hârtia tratată chimic pentru faxuri sau hârtia indigo, bonuri fiscale, hârtie de copt, bilete de transport public plastifiate, ambalaje din celofan, cutiile pentru pizza cu resturi de mâncare, pungi din plastic.

”În 2014, putem mări procentul până la 20%, iar în 2016 dorim ca procentul de colectare selectivă să ajungă la 40%. Trebuie să diminuăm cu 15% cantitatea de deșeuri municipale și asimilabile supuse eliminării definitive prin depozitare”, anunță Retim Ecologic Service SA.



UPDATE. Invitat în platoul știrilor Digi24 Timișoara, pentru a dezbate subiectul educării timișorenilor să arunce, selectiv, gunoiul, a fost Livian Hotico, purtător de cuvânt al Retim Ecologic Service SA

Reporter: Marcela Sferlea
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri