Clinicile private refuză să fie la nivelul celor de stat

Data publicării:
clinici prima

În Timişoara, singurul aparat de rezonanţă magnetică dintr-o unitate sanitară de stat se află la Spitalul Judeţean şi are aproape 13 ani de funcţionare. Pe lângă faptul că aparatul a acumulat uzură şi e suprasolicitat cu pacienţii internaţi, mai poate examina maximum 8 bolnavi pe zi din afara spitalului.

”Din punct de vedere tehnologic este mult depăşit faţă de ceea ce este astăzi pe piaţă, mai ales în centrele private. Noi avem programările cam pe două-trei zile, întotdeauna ocupate cu pacienţii Spitalului Judeţean”, afirmă Florin Bîrsăşteanu, managerul Spitalului Judeţean din Timişoara.

În aceste condiţii, sutele de pacienţi, care sunt investigaţi zilnic la cele cinci clinici private din Timişoara dotate cu un RMN, ar putea plăti în plus sute de lei pentru aceste servicii, deşi sunt asiguraţi.

Spitalele private ameninţă cu măsuri drastice. ”Dacă nu se va găsi niciun fel de soluţie, până la urmă clinicile private vor fi nevoite să nu mai încheie contracte cu casele de asigurări”, afirmă Cristian Hotoboc, preşedintele Palmed-Spitale Private.

Pacienţii spun că se gândesc cu teamă la ce ar însemna dacă vor fi nevoiţi să scoată bani mai mulţi din buzunar: ”A fost la spital de stat, dar au zis că n-au bani pentru RMN, l-au trimis dincolo. Acum e posibil să crească tarifele! Cresc, cresc, când avem bani, mergem, când nu, stăm să murim, ce să zic”, ”Şi în sistemul de stat avem medici buni, medici care nu iau neapărat bani, medici care-şi fac meseria. Dar n-avem aparatură la fel de performantă. N-avem aparatură, într-adevăr, nu ştiu ce să zic, cred că aş încerca să le combin într-un fel”, ”La Judeţean mă duc, dacă nu dau şpagă, ce fac? Mă lasă să mor acolo. La particular ia banul şi la revedere”.

De cealaltă parte, clinicile private se consideră nedreptăţite. ”Casa de Asigurări şi Ministerul Sănătăţii nu vor să mai accepte niciun fel de plată din partea pacientului, niciun fel de coplată. Şi noi, în principiu, suntem de acord cu lucrul acesta, însă tarifele ar trebui să fie măcar la un nivel de acoperire al costurilor. Niciun privat nu aşteaptă, din colaborarea cu Casa, să facă profit, dar trebuie măcar să-şi acopere costurile”, susține Cristian Hotoboc.

Clinicile private vor putea practica tarifele dorite, doar pentru serviciile medicale la cerere.

reporter: Maria Rohnean
operator: Dan Şoşdean
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Bianca Censori vrea să-l părăsească pe Kanye West, dar se teme: „El controlează atât de multe aspecte ale...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Caz bizar. Un bărbat a ajuns la spital după ce a rămas cu mâna prietenei sale blocată în gură
Newsweek
Vin banii de la Mica Recalculare. Pensiile cresc cu sume între 100 și 700 de lei în luna mai
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...