Clădiri noi de spitale în Timişoara, anul viitor. Retrocedarea a determinat autorităţile să aloce bani pentru construcţii

Data publicării:
spitale

Zece secţii ale Spitalului Municipal din Timişoara funcţionează în prezent în clădiri care au fost retrocedate, iar proprietarii cer chirii exorbitante. Numai pentru Clinica de Cardiologie municipalitatea plăteşte 5.000 de euro pe lună. Cel puţin trei astfel de clinici se vor muta în noul corp de clădire ce se va ridica anul viitor.

”Un corp nou de clădire, lângă Clinicile Noi, ar permite o reorganizare, o fluidizare a activităţi şi, evident, un bine pentru pacienţii noştri, pentru că până la urmă acesta este scopul nostru ca spital”, afirmă Octavian Mazilu, managerul Spitalului Municipal Timişoara.

Primăria Timişoara s-a angajat să finanţeze construcţia, tocmai pentru a scăpa de plata chiriilor. Cu toate acestea, banii pentru dotarea spitalului îi aşteaptă de la autorităţile centrale.

”Vom comanda proiectul tehnic şi de îndată ce vom avea proiectul tehnic, vom organiza licitaţia pentru execuţia lucrării. O asumăm pe venituri de la bugetul local, dar pe parcurs sperăm să ni se alăture şi bugetul României, indiferent cine îl va gestiona din punct de vedere politic”, ne-a declarat Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

Și Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara are nevoie de o reorganizare. O comisie a Uniunii Europene a transmis conducerii unităţii, după o vizită în unitatea sanitară, să revizuiască întreaga construcţie. Din cauza specificului unităţii, bolnavii internaţi în anumite secţii trebuie să aibă cât mai puţin contact cu cei din alte clinici.

”Se va face planul întregului spital cu construcţia unui corp nou de clădire, care sper să se termine în două-trei luni, după care să vedem cum găsim finanţare pentru construcţie, reamenajare şi reorganizare funcţională a spitalului”, precizează Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş" Timişoara.

Singurele lucrări de construcție începute deja sunt la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu", după ce clădirea în care funcţionau două secţii a fost retrocedată familiei Cârpaci. După o campanie îndelungată de strângere de fonduri şi diverse controverse între municipalitate şi Guvern, s-a permis începerea lucrărilor. Pentru început au fost alocate 10 milioane de lei, cinci de la primărie şi cinci de la Guvern.

Dacă la Spitalul de Boli Infecţioase şi la cel Municipal din Timişoara, lucrările la noile construcţii nu au început încă, la Spitalul de Copii se munceşte de zor la fundaţia noului corp de clădire. Lucrările nu se vor opri pe parcursul iernii.

Atât Primăria Timişoara, în subordinea căreia se află cele trei spitale, cât şi Guvernul României trebuie să aloce sume importante de bani în următorii doi ani, pentru ca noile imobile să fie finalizate

Reporter: Maria Rohnean
Operator: Viorel Jiva / Tibor Alasu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara în care se vorbesc 839 de limbi. De trei ori mai multe decât în Europa
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”