Centrul Timișoarei, la timpul viitor: un amfiteatru, cu vestigiile la vedere, în Piața Sfântu Gheorghe

Data publicării:
Piata Sfantu Gheorghe prima-1

Arhitectul și autoritățile au căutat să pună în valoare zidurile lăcașelor de cult care au existat în acel spațiu.

”Aici ne confruntăm cu situația unor importante vestigii arheologice, descoperite cu ocazia săpăturilor, iar faza actuală de proiectare urmează să integreze aceste vestigii în soluțiile propuse”, ne spune arhitectul Radu Mihăilescu.

01 Piata Sfantu Gheorghe proiect
01 Piata Sfantu Gheorghe proiect

 
Arheologii consideră metoda prezentată ca fiind una bună, care reușește să scoată în evidență vestigiile pe care le-au descoperit, iar pentru o mai bună conservare, unele vor fi tratate pentru a rezista intemperiilor.

 

”Acestea sunt puse în evidență, vor fi vizibile. Este adevărat, zidul geamiei va trebui să fie demontat, să fie consolidat și apoi reconstruit pe o nouă fundație de beton”, ne precizează arheologul Florin Drașovean, de la Muzeul Banatului din Timișoara.

 

În ceea ce privește stadiul lucrărilor, autoritățile responsabile spun că nu există probleme și că totul decurge conform planului. ”Avizul de la comisia regională de monumente istorice a fost obținut deja, după care urmează reproiectarea în detaliu, acolo unde se fac modificări în proiectul inițial aprobat, și vom începe execuția. Bineînțeles că, cu anumite lucrări, în zonele în care s-au făcut deja descărcări de sarcină arheologică, lucrările de reabilitare continuă”, spune Aura Junie, șeful Biroului de Dezvoltare de la Primăria Timișoara.

 

Și oamenii se vor bucură că vor admira vestigiile seculare, încorporate într-o arhitectură modernă: ”Probabil că va fi interesant. Am auzit și de scheletele pe care le-au găsit. Mă interesează să văd câte ceva”, ”Am mai fost și în străinătate, și am văzut că era acoperit cu o placă transparentă. Asta ar fi ideal, dar probabil costurile sunt foarte mari. Dar, nu știu...ce se va hotărî, tot va fi bine”, ”Ar fi frumos să se conserve cumva, să fie protejate. Ar fi interesant să avem și ceva de văzut în mijlocul orașului”.

Cercetările în restul șantierelor deschise în Timișoara continuă. Municipalitatea dorește să reabiliteze integral zona Cetate până în anul 2015.

reporter: Ioana Sapianu
operator: Dan Șoșdean
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...