Ioan Timofte a început planul de reconstrucţie al lui ACS Poli. Preşedintele lui ACS Poli Timișoara nu a purtat încă o discuţie cu şefii instituţiilor care finanţează echipa, dar şi-l doreşte în continuare alături de el pe Dan Alexa.
Chiar dacă a retrogradat, „Chirurgul” e dorit de două echipe din primul eşalon. ”Alexa are oferte din Divizia A şi dacă rămâne aici, nu o va face ca director sportiv, vicepreşedinte sau alte funcţii de conducere”, spune Ioan Timofte, președintele celor de la ACS Poli Timişoara.
Timofte a trimis săgeţi către tripleta Rosenblum – Velcea – Şunda, pe care o consideră vinovată de campania slabă de achiziţii. Preşedintele clubului timişorean a creionat un plan de bătaie pentru sezonul viitor. Vor mai rămâne la echipă maximum 10 jucători şi vor fi aduşi numai fotbalişti care au confirmat în alte părţi: ”Suntem în discuţii cu cinci jucători. Nu e niciun secret că Gigel Bucur vrea să vină şi dacă vine, o va face pe un salariu de Divizia B şi vine pentru Dan Alexa”.
Preşedintele lui ACS Poli Timișoara era în tratative cu un sponsor din Europa, care ar fi dublat bugetul clubului, în cazul rămânerii în primul eşalon. Negocierile vor continua şi săptămâna viitoare. ”Dacă rămâneam în divizia A vorbeam de sume de ordinul milioanelor. Cam cât dădeau oficialităţile locale, dădeau şi sponsorii şi rămâneau oficialităţile cu 100% din club. Acum să vedem, retrogradarea va schimba datele problemei”, precizează Ioan Timofte.
Pe lângă jucătorii pe care cuplul Alexa-Timofte nu şi-i mai doreşte, ACS Poli Timișoara s-ar mai putea despărţi şi de câţiva oameni de bază din lot. Trei jucători au fost ofertaţi, iar cel mai dorit este fundaşul dreapta Claudiu Belu.
reporter: Ionuţ Suciu operator: George Ştefăniţă editor web: Călin Țenche