Cezar nu scapă niciun moment din ochi bananierii - de la primele flori și până când fructele sunt coapte. Chiar dacă lucrează ca programator într-o companie IT din Timișoara, de ani buni îngrijeste arborii tropicali, ce sunt moștenire de familie.
Cezar Fleșeriu, programator: "Am crescut cu bananieri în casă. De când eram mic, tatăl meu ţinea bananieri în ghiveci. Am dat la prieteni, am pus în curte, ne-am umplut de ei. Vara nu este așa greu. Doar să îi ud, din când în când, este un lucru plăcut, iar toți cei care vin în curte se minunează".
Bananierii au nevoie de îngrijiri speciale pe tot parcursul anului. Iarna, Cezar acoperă bananierii, ca să-i ferească de îngheţ. Primăvara, de îndată ce temperaturile se apropie de 20 de grade Celsius, arborii încep să crească din nou. Printre nucii și florile autohtone din grădina lui Cezar, cei opt pomi tropicali sunt acum mândria cartierului.
Chiar și pentru specialiști, bananierii din curtea timișoreanului reprezintă ceva inedit.
"Timişoara este inedită în ceea ce priveşte cultura plantelor exotice. Cineva a cultivat totuși bananieri în curte este o noutate. Bananierul pe care noi îl cunoaștem, musa paradisiaca, bananierul, fiind o plantă exotică nu a mai fost cultivată decât în condiții protejate", spune Olimpia Iordănescu, profesor de pomicultură.
Cezar nu ţine bananierii doar pentru el. A oferit puieţi rudelor, prietenilor şi vecinilor. În plus, este dispus şi să vândă. Preţul unui bananier de 75 de centimetri ajunge la 80 de lei.
reporter: Vlad Ungar
operator: Viorel Jiva
editor web: Răzvan Bulacu