Azilul groazei | Bâlbâiala autorităților

Data publicării:
balbaieli

Detalii uluitoare ies la iveală în cazul căminului de bătrâni care funcționa ilegal în localitatea Liebling din Timiș. S-a aflat că autorităţile locale știau încă de vara trecută de situaţia celor internaţi acolo. Nu au anunțat mai departe pe nimeni. Direcția de Sănătate Publică a fost sesizată în toamnă de un localnic. Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială pasează responsabilitatea în ograda DGASPC, care se spală elegant pe mâini. În toată această bâlbâială întinsă pe mai multe luni, bătrânii au trait in aceleași condiții înfioratoare.

Primii care aveau responsabilitatea să anunțe instituțiile publice cu competențe de control în domeniu, erau reprezentanții din Primăriei Liebling. Foarte sigur pe el, viceprimarul ne enumeră cui s-a adresat…

"Sunt făcute toate adresele către DSP, către poliție, către... De ce încă funcționează? Asta întrebați dsp, sănătate publică, cine răspunde de chestiile astea", spunea, pe 18 februarie, Vasile Iacob - viceprimarul comunei Liebling. 

Direcția de Sănătate Publică Timiș susține cu totul altceva.

"Primăria, asistenul social din localitate, v-au anunțat de ceva? Nu. Mă așteptam să mă anunțe măcar că funcționează", admite directorul adjunct al DSP Timiș.

Direcția de Sănătate Publică a aflat intre timp de problemele de la azilul din Liebling. Dar nu de la Primărie…..

"Am aflat la sfârșitul lunii noiembrie dintr-o sesizare a unui localnic. Ne-a explicat că acolo sunt niște probleme. Colegele mele s-au deplasat acolo, într-adevăr în mare parte se confirmau. I-am dat o amendă de 25 .000 de lei și complementară, suspendarea activității. Primăria, asistenul social din localitate, v-au anunțat de ceva? Nu. Mă așteptam să mă anunțe măcar că funcționează", continuă Mihai Pupăzan, directorul adjunct al DSP Timiș.

Contactat telefonic, directorul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială susține că instituția pe care o reprezintă și colegii săi din Timiș au respectat procedura. Alții sunt vinovați pentru că nu s-au luat măsuri în acest caz.

"Din informațiile pe care le am eu, procedurile au fost îndeplinite întocmai. De aceea sunt 47 de DGASPC'-uri în țară, în fiecare județ există și de aceea s-au înființat și odată cu descentralizarea măsurilor sociale și aplicarea lor în practică, sarcina le-a revenit lor. De aceea au și peste 1.000 de salariați cu care să facă evaluarea și identificarea nevoilor", precizează şi Lăcrămioara Corcheș, directorul general ANPIS.

"Am primit în cursul lunii ianuarie, iar acea sesizare am redirecționat - o către AJPIS, aceasta fiind instituția care are atribuții în ceea ce privește verificarea, monitorizarea și controlul furnizorilor de servicii sociale și totodată a serviciilor sociale oferite", explică Smaranda Marcu - purtătorul de cuvânt al DGASPC.

În fața unei situații fără precedent, într-o bâlbâială continua a autorităților, conducerea Direcției de Sănătate Publică Timiș recunoaște că procedura urmată nu a fost corectă.

"Vă asigur că vom face o analiză, de ce nu s-au anunțat și celalalte organe, măcar ca și colaborare dacă nu altceva. Trebuiau înștiințate, e adevărat. Ce să o dăm la întors că minciuna are picioare scurte, nu?", dă asigurări Mihai Pupăzan - directorul adjunct al DSP Timiș.

Legiferarea unei proceduri de urgență și pentru vârstnicii care se află în condiții precum cele de la azilul ilegal din Liebling ar putea fi o soluție.

"Poate că o procedură de urgență dar care să nu intre în contradicție cu ceea ce am spus mai devreme, ar putea fi indicată dar trebuie studiat din această perspectivă pentru că nu este aceeași situație cu cea a copilului", susţine Lăcrămioara Corcheș - directorul general ANPIS.

Până la legiferarea unei proceduri de urgență, soarta bătrânilor despre care ISU spune că au semnat pe propria răspundere că refuză transportul la spital este incertă

"Închiderea e impropriu, acuma este gol în momentul de față. Unde sunt cei trei bătrâni? Nu au rămas trei bătrâni acolo? I-au luat aparținătorii", povesteşte Constantin Tăutu, administratorul căminului ilegal.

2 dintre cei 8 vârstnici internați la spitalul din Deta au fost luați acasă de familii. Ceilalți 6 se află în continuare sub supraveghere medicală și se încearcă reintegrarea lor în familie sau un loc într-un centru pentru vârstnici autorizat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri