Potrivit informaţiilor transmise de CFR Infrastructură, primăria poate demara lucrările de lărgire a pasajelor doar după ce obţine două avize. Primul pas este ca documentaţia tehnică să ajungă la Bucureşti unde trebuie avizată atât de Compania de Căi Ferate cât şi de Autoritatea Feroviară Română. În timp ce CFR susţine că proiectul tehnic şi caietul de sarcini nu au ajuns în Capitală, autorităţile locale spun că le-au trimis şi că lucrările nu vor mai întârzia mult. Proiectele presupun lărgirea la 4 benzi a pasajelor Popa Şapcă şi Jiul, lucru necesar pentru decongestionarea traficului.