Lotul 4 din tronsonul Lugoj-Deva începe în dreptul localității Ilia și continuă până în comuna Șoimuș. Constructorul a întâmpinat aici cele mai multe probleme, dar a reuşit să şi toarne primii cinci kilometri de asfalt. Aceasta, cu toate că lucrarea nu poate fi realizată pe unele porţiuni, iar autorizaţia de construire a fost emisă abia în octombrie anul acesta.
Pe traseul viitoarei autostrăzi, muncitorii au dat chiar şi peste un cimitir. La Brănişca, săpăturile au scos la lumină mai multe locuri de veci, care au fost mutate după un lung şir de proceduri care au ţinut în loc şantierul.
Acum mai sunt alte probleme de rezolvat. Prima o reprezintă halda de steril de la termocentrala din Mintia, pe unde ar urma să treacă şoseaua rapidă. Soluţii nu sunt încă, dar constructorul speră că va găsi loc pentru autostradă undeva între râul Mureş şi drumul judeţean din zonă.
Cea de-a doua problemă o reprezintă Peştera Tunel de la Şoimuş, unde trăiesc lilieci din două specii protejate de lege. Habitatul lor ar fi afectat de eventualele săpături, spun ecologiştii. Potrivit unui contract încheiat între Compania Naţională de Drumuri şi Asociaţia pentru Protecţia Liliecilor din România, vietățile trebuie monitorizate 12 luni. Aşadar, timp de un an, utilajele nu au voie să intre pe acest amplasament.
După monitorizare, liliecii vor fi cel mai probabil mutați şi abia apoi lucrările pot continua. Din acel moment muncitorilor le-ar mai rămâne doar 3 luni la dispoziţie pentru a realiza porţiunea de autostradă. Doar că, susţine constructorul, termenul de finalizare va fi imposibil de respectat.
Reporter: Caterina Ledrer Operator: Adrian Ionescu Editor web: Călin Țenche