Aradul este gazda ”Zilelor culturii austriece”

Data publicării:
viena arad prima

Până pe 5 iunie, cei care trec prin Arad vor avea ocazia să asiste la o serie de manifestări culturale ce vor reînvia tumultul cunoscut de oraşul de pe Mureş în urmă cu 100 de ani, chiar înainte de izbucnirea Primului Război Mondial.

”Cred că este o bună ocazie pentru arădeni de a cunoaşte şi un alt fel de abordare a acestui context socio - cultural de la aceea vreme din care şi noi făceam parte”, spune Rodica Tălmaciu, organizator.

Prima personalitate care va vorbi arădenilor în această seară va fi Stefan Kutzenberger, lector al Universităţii din Viena şi curator al Muzeului Leopold din oraşul valsului. La prima sa vizită în vestul României, el s-a arătat impresionat de asemănările care apropie cultura Aradului de cea a capitalei Austriei.

În Viena avem „Ringstrasse" şi aceasta se află acolo unde înainte era zidul oraşului, care abia acum 150 de ani a fost dărâmat. Şi acolo, la fel ca şi aici, funcţiona aceeaşi regulă: în afara zidurilor oraşului nu se putea construi din motive militare”, precizează dr. Stefan Kutzenberger, curator al Muzeului Leopold Viena.

Stefan Kutzenberger va vorbi astăzi, de la ora 17, celor prezenţi în sala de conferinţe a Consiliului Judeţean Arad despre epoca dinaintea anului 1914, într-o discuţie moderată de Emil Hurezeanu.

”În realitate, era o epocă în care s-au întâmplat extraordinar de multe lucruri. Au fost făcute multe descoperiri care ne influenţează viaţa până astăzi. Prin aceasta, cred că epoca din jurul anului 1914, în mod foarte interesant, poate fi comparată cu epoca de astăzi, a anului 2014”, spune dr. Stefan Kutzenberger.

Manifestările legate de Zilele Culturii Austriece vor continua la Arad până joi. În cadrul evenimentului vor fi organizate ateliere de lucru, conferinţe, dar şi vernisaje, toate susţinute de oaspeţii veniţi din Austria.

reporter: Dan Codre
operator: Cristian Kovacs
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...