Arad: Big Brother nu vede bine. Sistemul de supraveghere video a ratat două furturi

Data publicării:
video prima 1

Primul semnal că sistemul video nu este bun a venit la mijlocul lunii ianuarie. Deşi avea 80 de kilograme şi se afla în raza a două din camerele instalate de primărie, bustul de bronz al omului politic Ioan Rusu Şirianu a dispărut într-o noapte chiar din centrul Aradului, fără ca nimeni să ştie cine sau cum l-a furat.

 

Camera de deasupra mea este una dintre camerele Primăriei amplasată în apropierea gării din Arad, constată reporterul Digi24 Timişoara. Şi mai interesantă este această clădire, Oficiul Judeţean de Poştă, de unde în urmă cu o săptămână au fost furaţi 385.000 de lei, chiar din faţă. Camera primăriei nu a văzut nimic nici de această dată.

De lipsa de eficienţă a sistemului de supraveghere video s-a convins până şi Poliţia, care, deşi a solicitat imaginile pentru anchete, a constatat că nu sunt bune de nimic.

 

”În cele două situaţii, imaginile nu ne-au fost de folos. Acea cameră de supraveghere aflată în faţa oficiului poştal nu funcţiona. Iar în cel de-al doilea caz (cel cu bustul - n.r.), camera de supraveghere aflată în zonă nu acoperea întreaga alee”, ne-a declarat Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.

 

”Discutând despre necesitate, sigur e necesar acest sistem de supreveghere, acum discutând despre eficienţă, aici lucrurile sunt cu semnul întrebării, cam lasă de dorit”, este opinia lui Ionel Ciupe, consilier local.

Primăria Arad anunţa la sfârşitul anului trecut că va mai cumpăra încă 40 de camere de supraveghere. Între timp, numărul s-a dublat fără ca cineva să se întrebe dacă sistemul e bun sau nu.

 

”Eficienţa în aceste camere nu trebuie să fie dată doar de ceea ce se întâmplă în Arad, uitaţi-vă în toată lumea, procedura respectivă cu camere de luat vederi a adus eficienţă”, susține Gheorghe Falcă, primarul Aradului.

 

Conform protocolului stabilit iniţial, imaginile surprinse de cele 30 de camere instalate în prezent în Arad sunt stocate timp de șase luni pentru a fi de folos Poliţiei sau altor organe de anchetă. Până acum, singurul caz în care sistemul a fost cuiva de folos a fost în cazul unei tamponari.

reporter: Dan Codre
operator: Cristian Kovacs
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri