Alături de cei care luptă cu cancerul! Timișoreni, în galben la un concert caritabil Blazzaj

Data publicării:
concert blazzaj 04



”Am fost diagnosticat în 2001, în vară, cu leucemie limfoblastică acută. Aveam 8 ani, nu știam ce înseamnă diagnosticul ăla, nu știam care e diferența între leucemie și o răceală sau orice altă boală. Știam că trebuie să stau în spital foarte mult”, ne-a povestit Daniel Alexandru Tomai.

A urmat după aceea tratamentul îndelungat care l-a pus din nou pe picioare. Acum este sănătos și studiază Medicina. Vrea să devină medic pediatru. De când a întâlnit echipa de ”Temerari”, și-a dat seama că sunt mai mulți oameni care au fost la fel de curajoși ca și el, cum ar fi și Teodora Vaida: ”Suntem o adevărată familie. Ne simțim fiecare în largul lui, ne spunem totodată amintirile, care nu sunt tocmai plăcute, dar și experiența prin care am trăit”.

concert blazzaj 01
concert blazzaj 01


Chiar și sora ei, Adriana, s-a înrolat în grupul ”Temerarii”, pentru a sprijini activitatea lor și pentru a fi alături de Teodora: ”Pentru mine, este o experiență minunată să fiu alături de niște tineri atât de curajoși și atât de luptători, care au reușit să treacă cu bine peste toate problemele pe care le-au avut”.

Acum, ”Temerarii” sunt un grup mare de tineri uniți, care se ajută între ei și ajută la rândul lor alți copii care încă se luptă cu boala. Amalia Kuglis, coordonator ”The Little People” în Timișoara, ne spune: ”Sunt foarte mândră de ”Temerarii” că au fost aici și că au susținut această cauză și sperăm din tot sufletul ca oamenii să înțeleagă că această boală se poate învinge și ne bucurăm pentru ei foarte, foarte mult”.

Cei care au participat la eveniment s-au distrat alături de grupul ”The Little People” și formația Blazzaj, care a făcut atmosferă. Biletul de intrare a fost...un obiect vestimentar sau un accesoriu galben. De asemenea, participanții care au făcut o donație au primit în schimb au primit o brățară galbenă. ”Sunt familiarizat cu activitatea asociației ”Little People” și cred că ceea ce fac ei e un lucru cu adevărat extraordinar”, ”Muzică bună, oameni faini!”, ”Din punctul meu de vedere e ok să participăm, să fim uniți și să fim cu toții aici”, ne-au spus ei.

Anul acesta este a doua ediție a campaniei ”Poartă galben”, iar asociația ”The Little People” își propune să facă din 2 octombrie o tradiție, dedicată supraviețuirii tinerilor care au fost bolnavi de cancer.

CITEȘTE ȘI: Galben, culoarea solidarității cu copiii care au învins sau încă luptă cu cancerul

Reporter: Ioana Sapianu
Operator: Dan Șoșdean
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...