„Pâncota este o echipă care s-a întărit în iarnă. O echipă care și-a schimbat antrenorul. Ionuț Popa are mare experiență, un antrenor cu rezultate în fotbalul românesc. Am jucat și acel amical. Prin aducerea lui Lazea, Voinea, Gavrilescu și Dragalina, a crescut valoarea echipei", spune Dan Alexa, antrenorul celor de la ACS Poli.
Timişorenii vin după o remiză albă obţinută pe terenul Olimpiei Satu Mare. Numai paşii greşiţi ai contracandidatei Metalul Reşiţa au păstrat însă gruparea pregătită de Dan Alexa în fruntea seriei.
"Motivație mai mare decât să câștigi primul meci din partea a doua nu cred că există. Avem nevoie de descătușare. Urmează o perioadă grea, vrem să ne desprindem de Reșița. Are meci foarte greu cu Caransebeșul", precizează Dan Alexa.
ACS Poli - Şoimii Pâncota se joacă în nocturnă, sâmbătă, de la ora 18:00, pe stadionul Dan Păltinişanu.