ACS Poli Timișoara, concluzii după turneul din Antalya: Problema e că nu intră mingea în poartă

Data publicării:
ACS prima

„Pe noi ne-a interesat în primul rând perioada de acumulări fizice și mai puțin rezultatele. Rezultatele nu sunt pe măsura așteptărilor, dar nici nu am făcut vreun rabat de la efort. nici nu am ținut cont de la aceste partide", a declarat Cosmin Petruescu, antrenorul secund al celor de la ACS Poli Timișoara.

Lipsa golurilor înscrise de jucătorii timișoreni este o problemă recunoscută și de jucători, și de antrenor.

Problema e că nu intră mingea în poartă. Că o ducem prea puțin în careu, că avem ocazii și nu dăm gol, nu știu... S-au întâmplat tot felul de lucruri, dar cert este că ăsta e un adevăr îngrijorător", constată mijlocașul Ovidiu Petre.

„Din punct de vedere al finalizării, au fost meciuri în care ne-am creat foarte multe ocazii, dar nu am reușit să fructificăm. Finalizarea rămâne un aspect la care va trebui să mai lucrăm. În perioada în care ne-a mai rămas până la debutul campionatului sperăm să remediem deficiențele pe care le mai avem în pregătire", a afirmat și Cosmin Petruescu.

ACS Poli Timișoara va juca un nou meci amical joi, de la ora 15,30, la Timișoara, în complexul „Dan Păltinișanu", cu echipa de Liga a III-a Național Sebiș.

reporter: Miodrag Hojda
operator: Dan Șoșdean
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...