Șoferul autoturismului era singur în mașină și circula înspre localitatea Șag. A intrat în depăşire, într-o curbă, şi a lovit în plin un autobuz ce transporta aproape 40 de oameni. ”În această după-masă, pe DN 59, conducătorul unui autoturism, care se deplasa dinspre Jebel înspre Șag, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autobuz, care circula regulamentar. În urma accidentului, conducătorul autoturismului a decedat pe loc”, ne-a precizat inspectorul principal Sorin Cătuna de la IPJ Timiș.
Pompierii au intervenit pentru a descarcera victima. Şi două persoane, aflate în autobuz, au suferit leziuni minore și au fost transportate la spital.
”Cei care sunt aici în curs de investigare sunt cu răni ușoare, contuzii și escoriații, dar urmează să se stabilească mai exact după investigație. Restul pasagerilor din autocar au fost imediat evacuați”, ne spune Alina Petrică, medic SMURD.
”S-a întâmplat foarte repede. Nu am avut timp să ne dăm seama ce se întâmplă”, ”Am strigat către șofer ca să deschidă ușile”, spuneau călătorii.
În urma accidentului, traficul pe DN 59 a fost blocat aproape două ore.
reporter: Raluca Popa operator: George Ștefăniță editor web: Călin Țenche