Noemi Suru a obținut media 9,61 la Bacalaureat. Acum studiază matematica la Imperial College London, a doua universitate din lume într-un top realizat de QS World University Rankings. Până să ajungă studentă, tânăra a fost nevoită să le dea numeroase explicații englezilor pentru că nu avea diploma de bacalaureat.
”Întotdeauna e mai simplu cu diploma și e și greu să le explici de ce nu ai primit-o, iar în legislație scrie că trebuie să o primești în zece zile. Am avut emoții dar am avut noroc, că nici ei nu erau foarte insistenți”, spune Noemi Suru.
Tinerii care au promovat Bacalaureatul anul trecut au primit o adeverință ce a trebuit legalizată la notar și nu a putut fi folosită decât o singură dată. N-a fost o problemă însă pentru Noemi, care a reuşit să intre din prima la facultatea pe care şi-o dorea: ”A fost mai complicată problema când au schimbat adeverințele și au impus un al doilea model și a trebuit să ceri un al doilea model care era unicat și nu mai puteai cere pentru mai multe facultăți. Eu am avut noroc că am obținut notele de care am avut nevoie. Nu știu dacă aplicam la mai multe ce trebuia”.
În vara anului trecut, Inspectoratul Școlar Județean Timiș a primit numeroase sesizări din partea absolvenților care au aplicat la facultăți din străinătate. ”Au fost anumite universități din strănătate care nu au acceptat aceste adeverințe. La început și din Ungaria, dar și din Marea Britanie sau Statele Unite”, precizează Francisc Halasz, inspector școlar general adjunct la ISJ Timiș.
Acum, în depozitul ISJ Timiș au ajuns peste 5.000 de diplome de Bacalaureat, cu o întârziere de aproape șapte luni.
Odată ajunse la depozitul Inspectoratului Școlar Județean, diplomele de Bacalaureat vor fi preluate mai întâi de un reprezentant al unității de învățământ. Ulterior, diploma vor fi completată la secretariatul liceului, semnată de președintele comisiei de Bacalaureat, după care actul se va întoarce la Inspectoratul Școlar Județean pentru aplicarea unui timbru sec. Abia după acest traseu, diploma va ajunge la elev în baza unui act de identitate.
Chiar dacă diplomele de bacalaureat au sosit, elevii mai au de aşteptat până când Ministerul Educației va trimite toate documentele care se oferă la încheierea studiilor liceale. Printre ele se află certificatele de competenţe digitale şi cele de echivalare a studiilor: ”Din totalul de 16 tipuri de documente, am primit doar trei printre care, diploma de Bac, diploma francofonă și certificatul de competențe profesionale”.
Absolvenții de Bacalaureat au primit adeverințe în loc de diplome, după ce Ministerul Educaţiei a hotărât ca documentele să fie tipărite la Imprimeria Naţională, renunţând la serviciile unei firme private care avea monopolul pe acestă activitate din 1990.
Reporter: Raluca Popa
Operator: Viorel Jiva
Editor web: Călin Țenche