Victorie pentru Dinamo în primul meci din semifinalele Ligii Naționale, cu Poli Timișoara. Întâlnirea a început cu un moment de reculegere în memoria lui Patrick Ekeng. Prima repriză a fost destul de echilibrată. Deși au venit în Ștefan cel Mare fără trei jucători extrem de importanți, Timofte, Chikovani și Pejovic, timișorenii s-au descurcat extraordinar până în minutul 18, când cele două echipe au fost la egalitate, 8-8. Până la pauză, Dinamo s-a distanțat însă la șase goluri, 16-10. Jucătorul bănățenilor, Demis Grigoraș, a fost golgheterul întâlnirii, cu 11 reușite. De la gazde, Vrankovic a adunat cele mai multe goluri, 8, urmat de Zulfic, cu 6 reușite, iar Dinamo s-a impus cu 30-26.
„Sunt astfel făcute socotelile să terminați semifinala în două meciuri? Noi vrem să terminăm semifinala în două meciuri, să avem timp mai mult de odihnă și să abordăm finala cu forte maxime”, spune Alexandru Asoltanei , de la Dinamo București.
„Am fost puțin afectați de cele trei suspendări pe care le-am avut pentru că a fost vorba de trei jucători experimentați. A fost un meci mai greu, venind pe fondul oboselii de la meciul cu Steaua. O sa ne luăm revanșa, nu cedează nimeni. Sper să producem o surpriză”, a declarat și Iulian Halcă, de la CH Poli.
Meciul al doilea al semifinalelor Ligii Naționale se va disputa la Timișoara - joi, de la ora 20:00, și va fi transmis ÎN DIRECT de Digi Sport 3.