40% din autospecialele ISU Timiș, vechi de 25 de ani

Data publicării:
isu

Maşini de intervenţie vechi de mai bine de 30 de ani, timpi mari de răspuns în caz de urgenţă şi personal îmbătrânit. Sunt probleme cu care se confruntă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, dar si inspectoratele din întreaga ţară. Datele au fost făcute publice ieri, în prezenţa secretarului de Stat, Raed Arafat.

Salvatorii ajung, de multe ori, cu întârziere la intervenţii din cauza autospecialelor vechi de mai bine de 25 de ani.

"Intervenițiile ISU Timiș în urma statisticii au ajuns la o creștere de 19%, în condițiile în care creșterea de personal este undeva la 15%. Pentru anul 2019 vom avea investiții este nevoie de a avea aceste echipamente, utilaje. Aici m-aș referi în principal la ceea ce înseamnă autospeciale cu apă și spumă, e un segment puțin vulnerabil, în condițiile în care avem 40% din parcul auto cu autospeciale care au o vechime mai mare de 25 de ani. Pentru anul 2019 inspectoratul este implicat în trei proiecte pe fonduri europene, cu o valoare totală de 3,2 milioane de euro", spune Lucian Mihoc - şeful ISU Banat.

Nici în restul ţării situaţia nu este mai bună.

„Ați auzit ce înseamnă că ai mașini de pompieri cu peste 30 de ani în proporție de 41% mașini de răspuns la incendii. Avem nevoie foarte mare de elicoptere medii, grele, pentru partea de intervenții pe situații de urgență, care să intre la Inspectoratul General de Aviație și avem foarte multă nevoie de dotări care să înlocuiască dotările vechi pe partea medicală, dar nu numai, pe partea de situații de urgență în general. Noi sperăm că cele 500 de mașini de pompieri care sunt în vizorul nostru când terminăm licitația și pentru care există bani în programul respectiv, că cele care sunt peste 30 de ani să nu mai fie acolo. Putem să spunem că suma atinge aproape 900 de milioane de euro", completează Raed Arafat - secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.

O altă problemă, regăsită în cadrul tuturor înpectoratelor din ţară, este personalul îmbătrânit.

"Personalul este una dintre problemele majore.  În urma unor analize, noi am văzut că o parte din personal urmează să se pensioneze chiar în număr mare în următorii ani, pentru că au fost angajați la o anumită vârstă când s-au profesionalizat pompierii, de exemplu, și acum ne așteptăm ca din ce în ce mai mulți ajung la vârsta de pensie și urmează să se pensioneze", mai spune Raed Arafat.

Schimbarea mașinilor de intervenție, dar și reducerea timpilor de intervenții sunt țintele celor de la IGSU până în 2025.

„În mod normal, pentru codul roșu, pentru partea de incendii, mai ales în zonele urbane, cum vorbim de Timiș, trebuie deja să țintim pentru următorii ani timpul de șase, maximum șapte minute de la apelul telefonic, din momentul în care intră apelul telefonic. Eu cred că cu dotările pe care le facem și cu tot ce se întâmplă acum, în cursul anilor 2020 - 2025 am putea atinge un moment în care să spunem că în zonele urbane deja reducem la șase, șapte minute timpii de reacție indiferent unde suntem", a încheiat Arafat. 


Judeţul Timiș ocupă al doilea loc pe ţară în ceea ce priveşte numărul intervențiilor în caz de incendiu, după București.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri