100.000 de oameni din Hunedoara, fără apă potabilă

Data publicării:
apa potabila deva

Reprezentanții companiei de apă spun că nu știu nici când va fi reluată furnizarea și nici de ce apa nu a mai fost în parametrii de conformitate. Furnizarea apei a fost sistată în cursul nopții, atunci când operatorii societății Apaprod au înregistrat depășiri ale parametrilor de potabilitate.

„Păi dacă ne-au luat apa, ce să facem? Ne trebuie la wc, la mâncare, ne-am trezit azi-mineață fără apă, am înțeles că de azi-noapte de la 2, sau de la 1 s-o întrerupt apa”, povestește un localnic.

„A fost chiar neplăcut, dar n-am avut încotro, am avut o rezervă acasă și m-am descurcat cu ea”, spune un alt devean.

„O rezolvare ar fi să fie apa în parametri acolo unde o plătim, aia ar fi o situație normală”, adaugă un alt localnic.

 „Noi am venit să ne luăm apă pentru că nu avem”, spune un alt hunedorean. 

„În momentul în care s-a înregistrat turbiditate ridicată pe traseul aducțiunii Sântămăria Orlea-Deva, s-a oprit furnizarea apei către populație. În acest moment se fac lucrări de spălare, iar când apa va fi potabilă, se va relua furnizarea în toate cele 10 localități afectate”, explică Andreea Morogan, purtătorul de cuvânt al Apaprod Hunedoara.

„Încă nu știm care indicatori de potabilitate nu au fost corespunzători. Turbiditatea înseamnă indicatori care reprezintă totalitatea substanțelor în suspensie în apă. Ele pot să fie minerale care nu au nici un efect pe sănătatea umană, dar pe aceste substanțe în suspensie pot să adere microorganisme. Dacă microorganismele sunt patogene, pot să ducă la îmbolnăvirea consumatorilor”, precizează Cecilia Birău, purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara.

Instituțiile publice rămase de asemenea fără apă au încercat să să se descurce cum pot.

„Spitalul județean de urgență Deva are un rezervor propriu de apă. Pentru siguranță însă, dar și pentru a prepara mâncarea pentru bolnavi, conducerea spitalului a solicitat pompierilor un transport de 15 mii de litri de apă proaspătă” - Andrada Velciov, reporter Digi24 Timișoara.

„Primele măsuri au fost ca cei de la program prelungit să primească hrană rece, părinții au fost informați, iar din punct de vedere al igienizării încercăm să gestionăm cât se poate de bine, folosind șervețele umede”, spune și Elena Lazăr, directorul Grădiniței nr 7 Deva.

Apa care ajunge în locuințe este verificată pe de o parte de firma producătoare, prin măsurători periodice, și pe de altă parte de direcția de sănătate publică. Măsurătorile efectuate de inspectorii sanitari în această săptămână au arătat că apa este potabilă. Rezultatele pentru probele de ieri sunt așteptate în continuare.

„Indicatorii microbiologici durează mai mult, 48 de ore, iar dacă există vreo problemă, confirmarea încă 24 de ore. Deci indicatori fizico-chimici corespunzători, indicatori microbiologici nu se știe încă”, adaugă Cecilia Birău, purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara.

Reprezentații companiei de apă estimează că furnizarea apei potabile ar putea și reluată chiar de astăzi.  Totodată, Apaprod trebuie să anunțe și de ce apa de pe conducte nu a fost potabilă. 

Reporter: Andrada Velciov

Operator: Tiberiu Mariș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Bianca Censori vrea să-l părăsească pe Kanye West, dar se teme: „El controlează atât de multe aspecte ale...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Caz bizar. Un bărbat a ajuns la spital după ce a rămas cu mâna prietenei sale blocată în gură
Newsweek
Vin banii de la Mica Recalculare. Pensiile cresc cu sume între 100 și 700 de lei în luna mai
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...