"Black friday" înseamnă atât pentru comercianţi, cât şi pentru cumpărători, o sursă importantă de câştig. Marile magazine profită de numărul mare de clienţi, în timp ce cumpărătorii îşi achiziţionează produsele la preţuri reduse.
Chiar dacă promoţii vor fi în mai toate magazinele, cele de profil electronic au cele mai puternice campanii de reduceri. Unele au început ofertele încă de luni.
"Noi de fapt îi aşteptăm de la începutul săptămânii întrucât am transformat acest eveniment într-un festival, într-un maraton al reducerilor, am început de luni şi vom continua până duminică. Avem reduceri de 25% până la 50%", spune Paul Tirlea, seful unui magazin de profil.
Când vine vorba de "vinerea neagră", orădenii ştiu una şi bună: vor fi în magazine şi vor "vâna" cele mai bune preţuri ale produselor electrocasnice, în special.
La americani, "Black Friday" reprezintă startul sezonului de cumpărători pentru Crăciun, iar reducerile ajung chiar şi la 90 la sută din preţul iniţial al produselor.