VIDEO. Mii de baloți de nutreț și câteva tone de fân, distruse în două incendii identice. Unul dintre ele a fost provocat intenționat

Data actualizării: Data publicării:
ISU BH -Incendiu Berechiu 3

Peste 1500 de baloți de lucernă și paie, dar și peste șase tone de fân au fost distruse în două incendii petrecute, miercuri, în Bihor. Câteva ore mai târziu pompierii au intervenit și pentru stingerea flăcărilor care au cuprins două case din județ.

imagini: ISU Crișana

Primul incident (imagini sus) s-a înregistrat în localitatea Berechiu, comuna Sânnicolau Român. Miercuri, imediat după ora 15, pompierii din Salonta și voluntarii din comună au intervenit pentru stingerea focului care a cuprins un hambar.

Timp de mai bine de cinci ore, militarii au luptat să lichideze incendiul. „Pagubele înregistrate ca urmare a producerii evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător, au constat în circa 1550 baloți de lucernă și paie”, a transmis maiorul Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Crișana.

imagini: ISU Crișana

Tot cinci ore a durat intervenția și la un incendiu similar (imagini sus), produs miercuri, în jurul orei 21:40, la un hambar din Miheleu, comuna Lăzăreni. Pompierii au acționat pentru a stinge focul și oentru a proteja clădirea aflată în apropiere.

„Cercetările preliminare efectuate au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat în mod intenţionat de către o persoană a cărei identitate urmează a fi stabilită de organele abilitate. Au ars aproximativ șase tone de fân”, a relatat maiorul Roșca.

imagini: ISU Crișana

În aceeași seară de miercuri, flăcări uriașe au cuprins acoperișul unei case din Santăul Mic (imagini sus). Pentru că focul amenința să se extindă la întreaga casă, pompierii au intervenit cu trei autospeciale și au rămas în zonă până după ora 2 a dimineții, pentru a se asigura că incendiul a fost lichidat.

„În urma producerii incendiului a ars acoperișul casei și s-a deteriorat mansarda. Cauza probabilă a evenimentului a constituit-o un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile”, au transmis salvatorii.

Tot un coș de fum a fost la un pas să distrugă o casă din orașul Ștei, în aceeași noapte de miercuri spre joi. Pompierii au intervenit la timp, astfel că nu au fost înregistrate pagube.

Editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...