Vagoane de marfă, tăiate în Beiuş. Localnicii se plâng de zgomotul şi mirosul generat de operaţiuni

Data publicării:
vagoane Beius 260515

Locuitorii din Beiuș spun că de câteva zile în gara din oraș mai multe persoane au început să taie în bucăţi zeci de vagoane.

"E o gălăgie foarte mare, produce zgomot de la 5 dimineața până seara, la ora 9, și un miros că nu putem sta în curte."

"Nu aș vrea să se îmbolnăvească copiii. E un miros extraordinar toată ziua; nu doar seara, tot timpul e miros."

"Este o procedură care nu se poate face aici, la noi, în mediul acesta. Am lucrat dincolo cu F.A.V., microfibre cu amiant. Această vată care este aici și se dă jos de pe vagoane este considerată amiant, este foarte toxică, cancerigenă", susţine un bărbat care a dorit să rămână anonim.

Comisarii Gărzii de Mediu spun că firma care face operaţiunile de dezmembrare respectă legislaţia, iar vagoanele au fost decontaminate.

"Toate deșeurile care au fost colectate sunt depozitate pe platformă betonată. În urma verificărilor efectuate pe teren de comisarii gărzii de mediu nu au fost identificate substanțe chimice periculoase. A fost o cisternă demontată chiar în timpul controlului s-a făcut verificarea vizuală, nefiind constatate substanțe chimice periculoase", susţine Mihaela Crișan, comisar în cadrul Gărzii de Mediu Bihor.

Am încercat să aflăm dacă vagoanele au aparținut Căilor Ferate Române.

"- Uitați ce scrie pe ele. Nu sunt ale CFR-ului, vă rog să nu informați greșit.
- Sunt ale GFR-ului.
- Nu, sunt ale Ermewa, care e o companie elvețienă."

În ciuda afirmaţiilor muncitorilor, printre vagoane se aflau și cisterne inscripționate GFR, de construcție autohtonă.

"Din imagine pot să-mi dau seama că sunt de construcție românească după boghiuri, lonjeroane, tampoane", susţine un fost angajat al CFR.

Singurele nereguli au fost constatate de inspectorii de muncă: "echipamentele de sudură nu erau conforme, motiv pentru care am sistat aceste echipamente din activitate și am aplicat o amendă și dispoziții de a intra în legalitate ulterior", afirmă Marius Rotar, directorul ITM Bihor.

În decurs de doar câteva zile mai bine de 20 de vagoane au fost tăiate și dezmembrate.

Reporter: Bogdan Costea
Operatori: Gabor Szilagyi, Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...