Un bărbat de 21 de ani, din Baia Mare, a devenit al 45-lea donator de organe din acest an, în România. Familia sa a fost de acord ca inima, ficatul, rinichii şi plămânii să salveze vieţile altor cinci oameni, după ce medicii l-au declarat în moarte cerebrală pe tânărul care suferise răni grave la cap. Astfel de cazuri sunt însă tot mai rare. Anul trecut, de exemplu, au fost 67 de donatori.
Imediat ce familia tânărului de 21 de ani şi-a dat acordul pentru prelevarea organelor, a început o luptă contracronometru pentru a salva cinci vieţi. Plămânii şi ficatul au ajuns în Bucureşti, iar inima şi rinichii la Cluj.
Transplantul hepatic a avut loc la Institutul Clinic Fundeni. Pacientul are 32 de ani şi suferea de ciroză.
„Operaţia a început în cursul serii de ieri (marți – n.n.), după 18:30; s-a terminat în cursul nopții. Evoluția este bună. El (pacientul – n.n.) aştepta de un an de zile”, a declarat Irinel Popescu, șeful programului de transplant hepatic.
E, totuşi, un caz cu final fericit, pentru că numărul donatorilor a scăzut constant, în ultimii ani. Doar 42 de români au primit un ficat nou anul acesta. În 2013, numărul depăşea 100.
“Potrivit registrului național de transplant, mii de oameni aşteaptă să fie donate organe. Cei mai mulți așteaptă rinichi - 2803. Pentru că sunt puţini donatori, iar starea lor de sănătate se agravează de la o zi la alta, mor. Aşa s-a întâmplat cu 265 de pacienţi care aşteptau un ficat”, a relatat Carla Tănasie, jurnalist Digi24.
În România, lupta pentru viaţă a celor care au nevoie de un transplant de plămâni e dramatică, pentru că astfel de operaţii se fac de puţin timp în ţara noastră. Abia acum a fost a treia intervenţie, prilej pentru managerul spitalului “Sfânta Maria “să anunţe într-un comunicat de presă că “în an centenar, noi, românii, facem transplanturi pentru români".
Românii ar putea fi salvaţi și cu organe prelevate în aproape toată Europa, doar că pentru asta e nevoie de investiţii cu ţintă precisă în Sănătate.
„Dacă, de exemplu, se face o prelevare de organe în Olanda, iar organele sunt compatibile cu un pacient din România, pentru asta trebuie să se deplaseze o echipă din România în Olanda. Or, pentru asta nu putem aştepta cursele de linie. Deci, avem nevoie inclusiv de un avion de transport”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
Până atunci, românii aşteaptă transplantul salvator, care - de cele mai multe ori - nu mai vine. Ori vine în ultima clipă.