Ucenicii şi stagiarii, nedoriţi de patroni

Data publicării:
ucenicii

Legea uceniciei se adresează tinerilor între 15 şi 25 de ani şi îi ajută să-şi găsească mai repede un loc de muncă. Prin acest act, absolvenţii de studii superioare au posibilitatea să facă stagii de pregătire în cadrul unor firme. În schimb:

"Angajatorii care încadrează ucenici la locul de muncă primesc o subvenţie de 300 de lei într-o perioadă de la un an de zile, iar cei care încadrează stagiari absolvenţi de studii superioare primesc tot 300 de lei, pe o perioadă de 6 luni", a anunţat  Adrian Morar, directorul adjunct al AJOFM Bihor.

Subvenţii:
- pentru ucenici - 300 de lei/lună, timp de un an
- pentru stagiari - 300 de lei/lună, timp de 6 luni

În teorie iniţiativa sună bine, însă rezultatul practic a fost nul, cel puţin în Bihor. Deşi tinerii şi-au dorit să înveţe meserie într-o firmă:

"Ar fi mai ok ca stagiar, pentru că aş putea învăţa o meserie mai uşor."

"Sunt interesat ca practicant, pentru că m-ar ajuta mai departe în cariera profesională."

În acest an, niciun angajator nu a dorit să lucreze cu ucenici şi nici nu a acceptat tineri stagiari. Răsplata oferită nu este motivantă, explică antreprenorii.

"În legislaţie este prevăzut că, atunci când încerci să faci ucenicie la locul de muncă, trebuie să ai un maistru instructor pe care să-l plăteşti pentru a efectua ucenicia, iar la terminarea stagiului de ucenicie să se facă o comisie care care să-i examineze şi să le asigure diploma în urma uceniciei făcute. Toate aceste inseamnă cheltuieli pentru angajator", explică Ioan Mintaş, prim-vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.

"Un ucenic dă un randament undeva între 10 şi 15% din cel al unui muncitor calificat. Asta înseamnă că, independent de această subvenţie, eu la final de lună fac calculul pentru a şti cât am pierdut, nu cât am câştigat", completează Cătălin Popa, directorul executiv al unei firme.

"Ucenicia este puţin delicată pentru că poate pregăti numai specialişti cu complexitate redusă; s-ar preta pentru absolvenţii de clasa a opta, dar ei sunt obligaţi să termine 10 clase", consideră prof. Ruben Filimon, directorul Colegiului Tehnic "Mihai Viteazul" din Oradea.

În fiecare an în Bihor încheie studiile peste 5 mii de tineri. Specialiştii în ocuparea forţei de muncă speră ca anul viitor 10 angajatori să încadreze ucenici sau stagiari.

Reporter: Bogdan Costea

Operator: Robert Rezmuves

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gata cu vremea frumoasă! Încep ploile şi vijeliile, temperaturile scad brusc
Digi FM
Ce salariu are o stewardesă româncă angajată la o companie din Orientul Mijlociu: „Devine atractiv când iei...
Pro FM
E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum arată celebra Thalia în costum de baie
Film Now
Demi Moore a intuit pierderea Oscarului chiar cu câteva clipe înainte de a fi anunțată câștigătoarea: „Am...
Adevarul
Dalma Maradona a dezvăluit ce mirosea în camera în care a murit celebrul său tată: Era inumană!
Newsweek
Se pregătește o tăiere de pensie între 200 lei și 700 lei. E nevoie de sacrificii. Avertisment dur
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea rezistenţei ţesutului osos
Digi Animal World
VIDEO Cinci elefanţi de la ZOO, surprinşi formând un ”cerc de alertă” pentru a proteja un pui în timpul unui...
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...