TENIS. Final de prim tur la „Oradea Junior Trophy"
Data actualizării: Data publicării:
Cea de-a doua zi a turneului internațional de tenis Oradea Junior Trophy a stabilit marţi dimineață sportivii calificați în optimile de finală ale competiției rezervate categoriei de vârstă 14 ani. Capii de serie au rămas favoriți și în turul al doilea al turneului găzduit de baza sportivă "Antonio Alexe".
Câștigători ai turneului similar de la Arad, Dinko Dinev și Alexandra Petric și-au păstrat forma bună și pentru primul tur de la Oradea. Bulgarul a trecut cu 6-3, 6-3 de Alex Scarlat, în vreme ce Alexandra Petric nu a cedat niciun game în disputa cu Alexia Negrescu.
"Ar fi foarte frumos, ar fi normal deoarece eu cred că sunt cea mai bună de aici și mi-aș dori să câștig și turneul acesta", a declarat Alexandra Petric.
Juniorul Dinko Dinev pare să se simta perfect pe zgura din România, unde a bifat până acum șase victorii consecutive.
"Aradul a fost primul turneu pe care l-am câștigat în România. A fost un sentiment plăcut, după un turneu reușit. Ambele turnee sunt bune și aici am jucat foarte bine în primul tur", spune tenismenul.
Prima ediție a "Oradea Junior Trophy" are programate finalele pe 3 septembrie. Competiția face parte din calendarul Tennis Europe Junior Tour.
Reporter: Nicolae Mihalcea Operator: Florin Lucuța