Salonta speră la un nou titlu după ce au găzduit primul turneu final al campionatului naţional de fotbal-tenis. Cea mai galonată echipă din România, Tengo Salonta, a făcut spectacol în compania rivalelor Nord-Vest Cluj, Victory Cluj şi CSU Ploieşti. Showul bihorenilor nu a avut însă şi finalitatea aşteptată. După debutul cu dreptul în proba de simplu, în care dublul campion mondial, Georgel Bobiş l-a învins pe fostul campion mondial, Florin Purece, problemele pentru jucătorii pregătiţi de Vasile Sorean au apărut la dublu. Acest lucru a făcut ca la finalul primului turneui final, Salonta şi Victory Cluj să împartă prima treaptă a podiumului.
„A fost o diferenţă de noroc între echipe, zic eu. Am pierdut un meci care trebuia să-l câştigăm la dublu, cu CSU, contracandidata noastră", a declarat Vasile Sorean, antrenorul formaţiei Tengo Salonta.
Cu lecţia învăţată după înfrângerea suferită în proba de triplu, salontanii spun că vor răzbuna eşecul din propria sală chiar pe terenul rivalei, Clubul Sportiv Victory.
„Mergem la Cluj cu speranţa să fim şi anul acesta campionii României", a mai spus Florean.
Ultimul turneu final, cel care va stabili regina fotbalului-tenis din România, are loc pe 24 noiembrie la Cluj.