A fost înghesuială iarna trecută la depunerea de dosare pentru obţinerea ajutorului de încălzire. Printre solicitanţi s-au numărat şi persoane care nu aveau ce căuta printre cei cu venituri modeste. Alţii erau trecuţi de mult la cele veşnice.
"Au fost sute de orădeni care au dat declaraţii nesincere referitoare la veniturile realizate şI la bunurile aflate în proprietate. Am identificat șI 15 persoane decedate, despre moartea cărora nu ne-a anunțat nimeni. Dar decedatul şi după deces a beneficiat de ajutor de încălzire. Am reuşit să recuperăm debite create prin asociaţiile de proprietari", spune Gizella Gati, şefa serviciului social din cadrul Administraţia Social Comunitare Oradea.
În total, 500 de persoane care au minţit în privinţa veniturilor şi proprietăţilor au fost depistate de inspectorii ASCO. Totul s-a făcut prin consultarea bazei de date a Primăriei din Oradea. "De la ASCO primim lista solicitărilor pentru energie şi o listă ce se procesează de serviciul informatic, urmând să facem o analiză şi să comunicăm celor de la ASCO situaţia bunurilor impozabile pe care le deţin persoanele care au solicitat ajutor de energie", susține Sorin Iacob, directorul adjunct al Direcţiei Economice din Primăria Oradea.
Cei care controlează solicitările de ajutor de încălzire obţin date despre proprietatea asupra terenurilor, clădirilor sau a maşinilor, inclusiv capacitatea lor cilindrică. Au fost decoperite situaţii aberante: "Am verificat la camera de comerţ , dânşii erau administratori la firmă şi aveau un parc de camioane şi nu orice fel de camioane", explică şefa serviciului social din cadrul Administraţia Social Comunitare Oradea. Pentru cei prinși cu minciuna, orădernii au mai multe propuneri: "Să fie amendaţi straşnic." "Merită chiar puşcărie și să le confişte de la ei suma de cel puţin 5 ori."
Ceea ce se va şi întâmpla din această iarnă cu cei care vor încerca să înşele autorităţile. Amenzile pentru cei care solicită nejustificat ajutor de încălzire vor fi între 1000 şi 5000 de lei, iar în cazurile mai grave se poate impune şi începerea urmării penale. Anul trecut, peste zece mii de persoane au beneficiat de ajutor încălzire în Oradea.
reporter: Bogdan Costea operator: Gabor Szilagyi editor web: Adrian Laboș