Sport în bazinele cu apă termală

Data publicării:
stire 20strand-41682

Imediat după ce s-au trezit, cu mic cu mare, turiştii au dat fuga în bazinele cu apă termală şi au dansat după ritmurile indicate de instructorii de fitness. În acest fel au sperat că vor mai da jos din caloriile meniurilor de sărbători. S-au mişcat atât de mult încât abia s-au mai văzut în aburi.

"Cum e cu sportul în apă după masa de revelion? E bine venit, e mană cerească am putea spune", a spus un turist.

"Mişcarea este foarte importantă în general dar dacă reuşim să o facem în apă e şi mai bine, e ideal pentru că în apă articulaţiile sunt mai protejate, senzaţia de efort este percepută mult mai plăcut decât pe uscat", a spusTeodora Lăzuran, instructor de fitness.

"Temperaturile se ridică la 36 până la 40 de grade, au ales să vină în Băile Felix într-un număr destul de mare, la ora actuală avem peste 500 de oameni", a declarat Constantin Oprinoiu, directorul ştrandului din Băile Felix.

În fiecare zi cât vor sta în Băile Felix, turiştii vor avea parte gratuit de ore de fitness în apă termală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri