Speculă cu bilete la finala Ligii Naționale de baschet
Data actualizării: Data publicării:
Un tânăr de 27 de ani s-a ales cu o amendă de 1000 de lei după ce a încercat să profite de interesul ridicat pentru finala campionatului naţional de baschet dintre CSM Oradea şi Steaua. El a încercat să vândă pe un site de anunţuri online trei bilete la partidele găzduite azi şi miercuri de Arena Antonio Alexe.
Pentru fiecare dintre biletele cu preţul oficial de 15 lei speculantul a cerut 100 de lei. Tânărul a postat anunţul în cursul serii de sâmbătă, iar duminică a fost prins de jandarmii bihoreni care l-au amendat şi i-au confiscat tichetele.
Nu a fost prima situaţie de acest fel. Acum doi ani, cu ocazia meciului decisiv din finala jucată de CSM Oradea şi BC Mureş, un tânăr din Nojorid a încercat să vândă cinci bilete la preţul de 150 de lei bucata. Şi el a fost prins de jandarmi şi amendat tot cu o mie de lei.