Spectacol aerian la Baia Mare

Data publicării:
show aviatic

A fost spectacol aviatic, sâmbătă, pe aeroportul din Baia Mare. Mai multe avioane de mici dimensiuni au făcut acrobaţii aeriene, urmate de demonstraţii de paraşutism şi planorism. Câteva mii de oameni au venit să-i vadă pe cei mai cunoscuţi aşi ai cerului din România.

 

Aparatele de acrobaţie, planoarele şi aeronavele ultrauşoare au făcut demonstraţii cu adevărat spectaculoase. Cel mai aşteptat moment a fost cel pregătit de piloţii militari care au brăzdat cerul cu trei avioane de vânătoare MiG Lancer.

"Vor vedea zbor în formaţie, acesta reprezintă apogeul acrobaţiei şi veţi urmări o parte din personalul şi aeronavele Aeroclubului României. Este pentru a cincea oară când participăm aici, este un eveniment deosebit, pentru că inaugurăm această pistă, am aterizat în premieră pe noua pistă a aeroportului din Baia Mare", a declarat Alexandru Ion, comandantul Aeroclubului Clinceni.

Mitingului aviatic i s-au alăturat împătimiţi ai zborului care deţin avioane ultrauşoare pentru agrement. Printre ei şi Paul Seplecan, din Bistriţa, care a participat cu o aeronavă de fabricaţie italiană.

"O oră în aer pentru mine înseamnă, probabil, cum ar fi pentru altcineva o săptămână pe litoral, deci atât de mult mă relaxez."

Evenimentul a coincis cu inaugurarea pistei aeroportului din Baia Mare.

Reporter: Anca Deac
Operator: Constantin Gheorghiţă
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...