Un prim efect ar putea fi suplimentarea banilor pentru programul naţional de transplant, alocat unităţii medicale din Oradea. Spitalul judeţean ocupă locul întâi în România în ceea ce priveşte numărul de prelevări de organe. Anul trecut, de exemplu, din cele 135 de prelevări la nivel naţional, aproape un sfert au fost efectuate la Oradea.
Această evaluare a spitalului judeţean din Oradea este a doua în decurs de un an şi are ca scop definitivarea raportului către Consiliul Europei. Membrii comisiei vor evalua secţiile de neurologie şi neurochirugie ale spitalului.
Verificările au început acum două zile şi se vor încheia astăzi, când membrii delegaţiei vor oferi şi primele concluzii ale evaluării.