Social Acceptabil, spectacolul despre corupție pus în scenă de o trupă de teatru din Oradea

Data actualizării: Data publicării:
spectacol anticoruptie

Cât de ușor este acceptată corupția în România? Este întrebarea care stă la baza spectacolul Social Acceptabil, pus în scenă de trupa independentă de teatru Studio Act din Oradea. Piesa spune povestea mai multor români care au fost victime ale unor acte de corupție. În urma unei campanii online, peste 70 de persoane au decis să împărtășească, sub protecția anonimatului, întâmplările în care au fost nevoite să dea mită sau să intervină pe lângă reprezentanţii autorităţilor publice.

Proiectul a fost gândit de cinci actori ai teatrului independent Studio Act, care şi-au propus să dea glas poveştilor reale descoperite cu ajutorul unei campanii online. Astfel s-a născut "Social Acceptabil", un spectacol de teatru care pune în scenă una dintre cele mai dezbătute probleme ale României de azi - corupția.

"Un dramaturg, împreună cu echipa de actori, pe baza informaţilor culese de-a lungul acestei perioade scriu un scenariu dramatic care va sta la baza unui spectacol de teatru", a declarat Victoria Balint, managerul proiectului.

„Sunt povești din biserică, sunt povești din administrația locală, povești din orfelinate, cu o agentă care pur și simplu nu a vrut să dea un copil spre înfiat - adică ea trebuia să-și dea un acord, a cerut niște bani și apoi lucrurile s-au complicat și au degenerat", a explicat Alin Stanciu, actor.

Din cele 70 de întâmplări personale adunate din toate colțurile țării vor fi selectate şi puse în scenă cele mai captivante experienţe ale românilor.

"În discuţii private, toată lumea este foarte deschisă şi critică fenomenul corupţie şi încearcă să ia atitudine. În realitate, cred că putem trage concluzia că în România corupţia este cumva social acceptabilă", susţine Victoria Balint.

"O piesă de teatru ar putea să aibă un efect pedagogic, nu neapărat direct - toţi oamenii ştiu că nu este bine să fii corupt - ci mai degrabă prin identificarea pe care o cere din partea publicului cu personajele, printr-un act de catharsis, o revelaţie pe care ar putea să aibă, mai ales înţelegându-i pe ceilalţi pe care îi faci să sufere, pe cei care îi faci să piardă ceva, din cauza propriilor tale acte de corupţie", consideră sociologul Adrian Hatos.

Social Acceptabil va avea premiera pe 29 septembrie. După reprezentația din Oradea, spectacolul va fi inclus într-un turneu care se va avea loc în şase orașe din România. Pe lângă piesa de teatru, proiectul presupune realizarea unui film documentar bazat pe poveștile oamenilor depre acte de corupție.

Reporter : Andrada Rește
Operatori: Gabor Szilagyi, Norbert Hegedus

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri